ASU Politehnica o înfruntă pe „rănita” Petrolul cu noul „principal” şi cu...

ASU Politehnica o înfruntă pe „rănita” Petrolul cu noul „principal” şi cu modificări tactice. Dan Alexa: „Am încredere că putem câştiga”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Leczki Jozsi

Mâine e ziua în care Dan Alexa debutează ca „şef” al băncii tehnice la ASU Politehnica într-un meci oficial. Pe „Dan Păltinişanu” soseşte Petrolul Ploieşti, mare favorită la promovare, dar care nu se regăseşte la acest moment în Top 6 al Ligii 2. Ambele echipe au fost afectate de Covid săptămâna trecută, dar ambii tehnicieni vor avea probabil cel mai buni jucători apţi la ora meciului.

“E un meci important. S-a strâns foarte mult clasamentul. Întâlnim o echipă a cărei pretenţie e clară, aceea de a promova. Au investit şi foarte mult. Este o echipă care are jucători de calitate, cu un antrenor experimentat, care are deja două promovări. Va fi un meci greu, dar am încredere că putem să câştigăm. E important să aducem puncte, pentru că, inclusiv locul 15 sau 16, într-o etapă, maximum două, poate ajunge pe poziţie de play-off. Şi Rapid părea scoasă la un moment dat din calcule, a revenit în prim-plan. De aceea fiecare meci e important. E important să fim foarte concentraţi, aştept foarte multă determinare şi personalitate”, a spus azi Dan Alexa.

Oaspeţii vin după un neverosimil 1-4 cu Aerostar, într-un meci considerat pe teren propriu. Dar bănăţenii se aşteaptă ca tocmai în ciuda acelui rezultat „lupii” să fie mai determinaţi. „Asta este de fapt şi marea hibă a fotbalistului român sau marele câştig, după o înfrângere usturătoare ştie să se motiveze foarte bine… invers, când sunt rezultate, tindem spre relaxare… Revin jucătorii Petrolului care au avut Covid, revine şi Manolache, un jucător foarte important pentru ei. Petrolul are un lot de 25 de jucători. Folosesc două echipe. Nu au folosit aceeaşi echipă sub aceeaşi formă două etape la rând. Petrolul are de unde să aleagă… Indiferent de componenţa lor vor veni foarte montaţi”, a declarat Alexa.

Retestările efectuate înaintea partidei au adus veşti bune în tabăra timişoreană, majoritatea jucătorilor sunt recuperaţi medical după ce au avut Covid, dar încă suferă la partea fizică.  „…e foarte greu să mă bazez pe ei, vin după o pauză, voi vedea dacă va evolua unul, maxim doi”, a precizat Dan Alexa.

Iniţial ASU Poli dorea să joace pe „Ştiinţ” deşi meciul e televizat după masă, dar până la urmă echipa e nevoită să revină pe „Marele oval”, acolo unde nocturna poate asigura o repriză secundă „vizibilă”.


“Tot timpul am spus, Dan Păltinişanu e locul de care mă simt foarte legat. Doresc să am în continuare amintiri frumoase, căci suntem angrenaţi cu toţii într-un proiect de suflet mai mult şi sperăm să reuşim (…) Indiferent unde jucăm trebuie să o facem bine, trebuie să facem absolut totul pentru a câştiga, atunci şi dacă nu câştigi să ai conştiinţa împăcată că ai făcut totul. Asta este filosofia noastră, suntem echipa care dintre toate contracandidatele avem bugetul cel mai mic, dar avem acelaşi obiectiv ca şi ei”, a cochis tehnicianul originar din Caransebeş.

Stjepan Plazonja: „Cred că va fi bine pentru mine şi întreaga echipă”

Atacantul croat al lui ASU Poli aşteaptă cu nerăbdare duelul de mâine. „Este un meci important, dar ne-am antrenat foarte bine săptămâna aceasta, am analizat adversarul şi vom fi bine pregătiţi pentru jocul de mâine cu siguranţă (…) Cred că Petrolul se află într-o situaţie dificilă şi va încerca să facă totul pentru a câştiga. Sunt sigur că vor da 100% aici”, a spus Stjepan Plazonja.

Vârful sosit în vară la Timişoara pare că s-a acomodat rapid cu Timişoara şi cred că tactica pe care va merge „Chirurgul” îl avantajează: “E foarte bine, echipa e foarte bună, e cel mai bun oraş din România pentru mine. Am fost la Sibiu, dar aici totul e mai bine, îmi plac oamenii de asemenea, când am venit toţi cei din club m-au ajutat mult (…) Bineînţeles că am văzut multe clipuri video şi am auzit şi înainte de acest club. În Croaţia de asemenea toată lumea o ştie ca Poli, sunt trist că fanii nu pot veni pe stadion, dar cred că în timp se va schimba… Sper să marchez, acum antrenorul a schimbat tactica, cred că va fi bine pentru mine şi pentru întreaga echipă”.

Partida Politehnica Timişoara – Petrolul Ploieşti se dispută sâmbătă, de la ora 15.00 (Digi, Look), pe stadionul “Dan Păltinişanu”. „Lupii” au 17 puncte şi ocupă locul 8, în timp ce alb-violeţii se află pe poziţia a 3-a şi au contabilizat 20 de puncte, tot din 11 runde disputate. Meciul se dispută fără spectatori, dar zece fani care-şi achiziţionează tichete virtuale participă la o tombolă şi au şi şansa să fie prezenţi la joc ca parte din delegaţia gazdelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.