Doi timişoreni, integralişti în remiza care a calificat România U21 la Euro

Doi timişoreni, integralişti în remiza care a calificat România U21 la Euro

0
DISTRIBUIȚI
Foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

România U21 s-a calificat şi la următorul turneu final al Campionatului European de fotbal. „Tricolorii mici” au remizat la Ploieşti, scor 1-1, cu reprezentativa similară a Danemarcei, calificându-se de pe locul 2 din grupă.

Timişorenii Marius Marin (Pisa) şi Denis Haruţ (Botoşani) au evoluat pe durata întregului meci decisiv cu danezii. Primul, folosit mijlocaş central, a avut un şut bun în repriza secundă, în timp ce Haruţ, folosit fundaş stânga, a avut o prestaţie de asemenea solidă. A mai fost selecţionat pentru această acţiune şi un alt jucător de pe Bega, Carlo Casap (Viitorul), dar acesta a rămas doar pe bancă, la fel ca şi Raul Opruţ, originar din C-sebeş.

România avea nevoie de măcar un egal pentru a-şi asigura prezenţa la Euro 2021 după surpriza din ultima grupă, una de cinci formaţii, în care Belgia a cedat în Bosnia-Herţegovina (2-3).


Deja calificaţi, nordicii au deschis scorul în minutul 49 după un penalty contestat, căci Paşcanu îţi faultase adversarul în afara careului. Laursen a deschis scorul, dar peste opt minute arbitrul a mai luat o decize controversată, eliminându-ul pe danezul Hausner pentru un fault considerat în postură de ultim jucător.

România a presat permanent în superioritate numerică iar golul izbăvitor a venit în cele din urmă în minutul 72. Costache a reluat din faţa porţii după centrarea lui Moruţan, care preluase un balon sărit din bară în urma şutului trimis de Olaru. În ultimele zece minute România a rămas în posesie la mijlocul terenului, jucătorii lui Adrian Mutu pasând între ei fără a fi întrerupţi de adversari. Doar în ultimele secunde a mai avut loc un atac final la poarta oaspeţilor.

În clasamentul locurilor 2 România s-a calificat de pe ultima poziţie, a patra, cu 14 puncte, la fel de multe ca Polonia, locul 5, dar cu un golaveraj inferior. La precedentul European de tineret, naţionala României a atins semifinalele competiţiei.

ROMÂNIA U21: 1. Vlad – 2. Boboc, 4. Pașcanu, 15. Ciobotariu, 19. Haruț – 9. Moruțan, 14. Marin, 22. Olaru – 10. Hagi-cpt., 21. Costache (7. Carnat, 76), 20. Mățan. Selecționer: Adrian Mutu

Rezerve: 12. Aioani – 3. Opruț, 5. Itu, 6. Simion, 8. Casap, 11. Cîmpanu, 16. Petrila, 18. Vlădoiu

DANEMARCA U21: 1. Christensen – 2. Sery, 5. Nelsson-cpt. (19. Hausner, 53), 4. Bech, 3. Klitten – 9. Laursen, 20. Kofod Andersen, 8. Nartey – 7. Isaksen (6. Daramy, 46), 10. Jensen (12. Madsen, 62), 15. Lindstrom (11. Holse, 46). Selecționer: Albert Capella

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.