DSP analizează posibilitatea carantinei pentru Timișoara și Lugoj

DSP analizează posibilitatea carantinei pentru Timișoara și Lugoj

1
DISTRIBUIȚI

Prefectul Liliana Oneț a convocat, miercuri, o ședință online cu primarii localităților din județul Timiș, la care au participat reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat și Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Prefectul județului Timiș a făcut o informare privind situația celor opt comune aflate în carantină, care ar trebui ca mâine, la ora 5, să încheie cele 14 zile de carantinare. A reieșit faptul că la Moșnita Nouă, Giroc, Ghiroda, Dudeștii Noi și Dumbrăvița numărul de cazuri nu a scăzut, iar rata de incidență a crescut, astfel că Direcția de Sănătate Publică Timiș analizează dacă se impune prelungirea carantinării. O analiză privind necesitatea carantinării se face, de către Direcția de Sănătate Publică, și pentru Timișoara și Lugoj.

Totodată, prefectul Liliana Oneț a punctat faptul că sâmbătă, orașele Ciacova și Sânnicolau Mare își încheie perioada de carantinare.


Iar dacă la Ciacova se observă un trend descrescător vizibil, la Sânnicolau Mare acesta nu este descrescător, iar DSP analizează dacă se impune prelungirea măsurii de carantinare.

Prefectul județului Timiș a cerut primarilor să țină în permanență legătura cu cetățenii, mesajul fiind,  recomandarea  evitării oricăror întâlniri, fără a respecta normele de protecție, chiar dacă este vorba de rude apropiate. În acest moment este o răspândire comunitară a coronavirusului și toată lumea trebuie să fie conștientă de importanța măsurilor de protecție.

De asemenea, conform Direcției de Sănătate Publică Timiș, la ora actuală trendul pe județ este într-o ușoară creștere, pe o analiză pentru ultimele 14 zile. La ora actuală avem o stagnare  la nivelul cazurilor și în condițiile în care se respectă măsurile,  se așteaptă ca la sfârșitul acestei luni să se treacă pe un trend descrescător.

Un alt subiect al ședinței s-a referit la organizarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020. Primarii au fost informați că pentru secțiile de votare vor primi mănuși de protecție, măști și dezinfectanți de mâini, achiziționate de Ministerul Afacerilor Interne. Prefectul Liliana Oneț a mai cerut primarilor să facă încă o verificare a secțiile de votare și unde sunt locații mai mici să se instaleze separatoare din plexiglas, astfel încât procesul de votare să se organizeze în condiții de siguranță sanitară, atât pentru reprezentanții secțiilor de votare, cât și pentru cetățenii care se prezintă la urne.

Totodată, primarii au fost informați că vineri, 27 noiembrie, între orele 10-12, instruirile pentru președinții secțiilor de votare din județ se vor face online, aceștia urmând să se afle în spațiile puse la dispoziție de primării.

1 COMENTARIU

  1. „hmm, carantina nu face nimic util, enerveaza lumea si chiar creste de „infectii”.”
    „si ce facem?”
    „continuam cu carantina, bineinteles, ca doar suntem imbecili pana la capat”

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.