O fotografie făcută în anul 1908 într-un decor de epocă din atelierul de fotografie „Hungaria” din Arad, aflat pe strada Forai (astăzi Mețianu) e exponatul ales de Complexul Muzeal Arad pentru luna noiembrie.
Fotografia, un crâmpei din viața renumitei familii Goldschmidt, ai cărei strămoși erau originari din Austria și care s-a mutat de la Timișoara la Arad pe la jumătatea secolului al XIX-lea, o înfățișează pe Cecilia Goldschmidt, o doamnă din înalta societate a orașului, recent divorțată după un mariaj nereușit la Fiume, împreună cu fiica ei Margareta (Margit), la vârsta de aproximativ un an și jumătate. Fotografia a fost făcută la scurt timp după ce Cecilia Goldschmidt s-a reîntors din Fiume în orașul natal. Ea imortalizează un moment din viața celor două descendente ale familiei Goldschmidt, care, de-a lungul unui secol, au trăit drama și ororile a două războaie, ani de prosperitate în perioada interbelică dar și umilințele la care au fost supuse de regimul comunist, povestea familiei fiind istorisită de muzeograful Adelina Stoinescu.
Ruinată după primul război, Cecilia Goldschmidt, descendentă a unei familii de comercianți înstăriți, s-a lansat în afaceri, a deschis un o firmă de confecții care a devenit cunoscută în Arad și nu numai, iar fiica sa a înființat o apreciată casă de modă, chiar în spatele teatrului. Ea frecventa lumea bună a orașului, împreună cu primul ei soț, care, în anii celui de-al doilea război a fost internat într-un lagăr de muncă de unde s-a întors foarte bolnav și în scurt timp a încetat din viață. După război, întreaga avere a familiei a fost naționalizată, aceasta a pierdut locuința elegantă aflată într-unul din palatele de pe bulevard iar Margareta, împreună cu mama sa și cel de-al doilea soț, s-a văzut nevoită să se restrângă într-un apartament mult mai mic. După câtva timp, Margareta a rămas singură în Arad și a reușit să supraviețuiască, dând ore de pian și de limbi străine. A încetat din viață în 1995 și este înmormântată în cimitirul evreiesc din Arad, placa simplă a mormântului său fiind înconjurată de obeliscurile somptuoase ale strămoșilor ei.
Fotografia face parte dintr-o donație pe care Margareta Goldschmidt-Braun a făcut-o muzeului arădean în 1993, împreună cu alte fotografii, tablouri de familie, obiecte personale, scrisori de război sau documente personale și oficiale, care permit reconstituirea istoriei unei familii vreme de mai multe generații. Donații generoase au fost făcute muzeului de numeroși membri ai comunității evreilor din Arad, mai ales în urma demersurilor muzeografului Gheorghe Lanevschi. Acestea ilustrează secvențe din istoria comunității evreiești din Arad, care a jucat un rol de seamă în viața orașului, povestea evreilor arădeni începând din secolul al XVIII-lea până astăzi, când comunitatea mai are foarte puțini membri, obiectele pe care le-au donat fiind acum bunuri de patrimoniu.
Două obiecte nelipsite din viața femeilor românce de la țară – furca de tors și fusul – sunt exponatele lunii prezentate de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, piesele aparținând expoziției de istorie locală și etnografie Brad. În lumea tradițională a satului românesc, fetele învățau să toarcă pe când erau doar copile de opt-nouă ani, iar această îndeletnicire le umplea fiecare clipă liberă, până la sfârșitul vieții. Din firele toarse se țesea apoi pânza folosită pentru hainele întregii familii, cele de sărbătoare fiind, de cele mai multe ori, adevărate opere de artă. Misteroasele crestături de pe lemnul furcii nu aveau doar un rol decorativ, cum pare la prima vedere, ci unul sacru, dar multe semnificații sunt astăzi pierdute.
În imaginea furcii se regăsește grandioasa reprezentare a Arborelui Vieții, a Arborelui Cosmic, a Axei Lumii sau a Coloanei Cerului iar numărul câmpurilor decorative, așa cum apar încă pe furcile din secolul al XIX-lea, are, de asemenea, o semnificațe simbolică. Furca, împodobită cu crestături, era dăruită de băiatul care pețea o fată ca un semn de zălog, care consfințea căsătoria.
Fusul este, la rândul lui, o altă întruchipare a Arborelui Vieții sau a Coloanei, firul răsucit pe fus simbolizează firul vieții, ambele obiecte atât de prezente în viața țărăncilor române fiind, potrivit credinței ancestrale, un simbol al legăturii dintre cer și pământ, între om și divinitate, drumul pe care omul îl parcurge de-a lungul vieții.
Un altar neolitic din lut ars, de formă triunghiulară, este exponatul ales de Muzeul Banatului Montan pentru această lună. Piesa cu o vechime de peste 7.000 de ani, care aparține culturii Vinča, are un decor specific, cu linii incizate și două figurine care îl impodobesc, una reprezentând un cap de taur și cea de-a doua, o figură umană acoperită de o mască. Piesa a avut, cu siguranță, o semnificație religioasă, fiind, cel mai probabil, un obiect în care se puneau ofrande în cinstea divinităților.
Muzeul Național al Banatului prezintă în această lună un șoim călător (Falco peregrinus peregrinus), o pasăre răpitoare de talie medie, cu penaj gri pe spate iar în față alb, cu dungi fine, negre. Femela este mai mare și are o greutate de aproximativ jumătate de kilogram până la un kilogram și jumătate iar deschiderea aripilor poate depăși un metru. Această specie, cu foarte multe subspecii, este foarte răspândită pe întregul mapamond, cu excepția Antarcticii, iar în România poate fi întâlnită mai ales în Carpații Occidentali, în zonele calcaroase, dar în alte țări europene cuibărește tot mai des în zone urbane, atrasă de hrană, de preferință porumbei dar și alte păsări, lilieci sau insecte mari. Specia a avut de suferit în urmă cu aproximativ jumătate de veac din cauza folosirii pe scară largă a unui pesticid în agricultură, dar și-a revenit în urma măsurilor luate.
Exponatul prezentat face parte din colecția „Dionisie Linția”, cunoscutul ornitolog care a studiat cu pasiune păsările din Banat, devenind, totodată, colecționar de păsări, cuiburi și ouă pe care le-a donat muzeului timișorean, al cărui custode a devenit. Din 1920 a fost directorul muzeului iar în anii care au urmat a studiat păsările din Delta Dunării și a colaborat cu numeroși colecționari și conservatori specializați în ornitologie din întreaga Europă. Dionisie Linția este și „părintele” rezervației naturale Satchinez iar în anii interbelici a reușit să realizeze cea mai importantă colecție ornitologică din țară, este autorul unor lucrări științifice de referință, dar dorința sa de înființare a unui muzeu ornitologic nu a fost îndeplinită nici până în ziua de astăzi iar colecția sa riscă să se degradeze iremediabil din cauza condițiilor improprii în care este păstrată.
