Josef Kappl, amintiri inedite despre Phoenix și memorabilul concert „Cei ce ne-au...

Josef Kappl, amintiri inedite despre Phoenix și memorabilul concert „Cei ce ne-au dat nume”

2
DISTRIBUIȚI

O reală surpriză pentru melomanii din întreaga țară a reprezentat-o recent apariția în mediul virtual a unui afiș memorabil din istoria muzicii rock românești. E vorba de opera grafică a lui Valeriu Sepi care anunța „spectacolul – colaj“ „Cei ce ne-au dat nume“, desfășurat în ianuarie 1971 la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

„Oare cine-și mai aduce aminte de superbul afiș al primului concert Phoenix (în componența nouă cu Baniciu și Kappl)? Acest concert a deschis poarta spre marele succes al formației Phoenix din anii ‘70. Mulțumim lui Lazar Pomorișat pentru că a păstrat acest martor al timpului!”, a spus Josef Kappl în postarea sa pe o rețea de socializare prin care melomanii au putut admira acest afiș. Legendarul muzician născut în Petrila care trăiește de mai mult timp în Germania ne-a povestit cum a ajuns să facă parte din formația Phoenix.

„După ce luasem bacalaureatul, la liceul din Petrila, aveam o idee fixă și anume, vroiam cu orice preț să devin membru al formației Phoenix, fascinat fiind de renumele și muzica lor. Dar pentru asta trebuia în primul rând să ajung la Timișoara, oraș care-și crease, tocmai prin Phoenix (Sfinții), o imagine foarte atrăgătoare pentru tineri cu viziuni progresive. Așadar mi-am întocmit un plan care prevedea să iau examenul de admitere la facultatea de muzică din Timișoara, ca pretext pentru a ajunge la Timișoara. Zis și făcut! În septembrie 1969 eram student la această facultate și locuiam la unul dintre căminele complexului studențesc al Universității din Timișoara. Aveam de parcurs, în fiecare dimineață, drumul de la cămin, care trecea pe la Universitate, spre facultatea de muzică, de pe malul Begăi, vis a vis de terasa Flora. Drumul meu se intersecta cu cel al lui Nicu Covaci, care studia artele plastice în acea vreme și venea dinspre Tudor Vladimirescu spre Universitate, unde-și avea cursurile. Îl întâlneam des, dar contemplându-i mersul grăbit și țanțoș, nu îndrăzneam să-l provoc la o conversație. Asta până când într-o dimineață când, luându-mi inima-n dinți, i-am tăiat drumul determinându-l să se oprească și spunându-i cu inocență: «salut Nicule, sunt Ioji Kappl și cânt la bass. N-ai vrea să facem muzică împreună?» La care el îmi răspunde: «Știu cine ești, te-am văzut la Clasic XX, dar momentan nu am nevoie de basist, pentru că am unul. Așa că vezi-ți de treabă». Ar fi fost prea frumos să răspundă cu da, însă după așa o decepție i-am răspuns resemnat: «Ok, o zi bună!». Mi-am înghițit nodul care-mi stătea în gât și mi-am văzut de drum. Știam că rămăsese singur după plecarea lui Mony, urmat de Kamo și Spitzi și după eșuarea câtorva încercări de resetări ale trupei. De aceea mi-am șoptit în barbă: «Stai liniștit și ai răbdare, că îți va veni și ție rândul, mai devreme sau mai târziu»“, ne-a mărturisit Josef Kappl.

După această încercare nereușită, Josef Kappl a fost cooptat în celebra trupă care a scris file în istoria rock-ului autohton în anul 1970, în urma unei discuții derulate pe Litoral, locul unde în acea vreme majoritatea trupelor rock din România susțineau concerte pe perioada verii.

„Astfel în perioada care a urmat acestui mic eșec, m-am hotărât să dau prioritate cursurilor și seminariilor Facultății de muzică și repetițiilor cu Clasic XX. În vacanța de vară multe trupe de peste tot din țară cântau pe litoralul Mării Negre, în restaurante, baruri, cluburi, pe terase, etc. Eu cântam în vara anului 1970 cu Clasic XX pe terasa unui restaurant din Eforie Nord. Nu departe de noi, tot pe o terasă, cânta Nicu Covaci cu ai lui. Într-o seară, în timp ce cântam, mă trezesc cu Covaci, care se așează la o masă începând să-mi facă semne care-mi dădeau de-nțeles să vin în pauză la el. După ce am încheiat setul, mă îndrept spre masa lui, («salut-salut, ce faci? – bine, merci») și mă așez pe scaun, întrebându-l: «nà Nicule, care-i baiu’?” Covaci mă ia direct: «Ioji, am un plan! Pregătește-te că avem treabă! Am terminat de cântat pe litoral și mă-ntorc mâine la Timișoara. De aceea am vrut să am cu tine o discuție încă în seara asta». Eu mă ciupeam de picior ca să-mi dau seama dacă-i adevărat sau dacă e doar în vis. I-am răspuns: «Da Nicule, nici o problemă! Mai am de cântat două seturi, după care ne putem întâlni undeva pe plajă, ca să discutăm!» Târziu, după cântare, ne-am întâlnit pe plajă și am început să discutăm despre muzică și planuri. Am discutat și-am discutat, uitând de noțiunea timpului, până când ne-am trezit cu soarele-n cârcă și înconjurați de mulțimea care năvălea pe plajă. Deși eram deja obosiți și somnoroși, știam că totul n-a fost în zadar, pentru că în acea noapte am pus bazele unui nou proiect, care promitea foarte mult! Proiectul prevedea crearea unei muzici noi Phoenix, bazată pe rock și folk cu influență și inspirație din folclorul românesc și balcanic. Stabilisem cu Covaci, ca după încheierea stagiunii de pe litoral, să ne întâlnim în Timișoara și să ne apucăm de treabă“, spune el.

Formația Phoenix: Valeriu Sepi, Costin Petrescu, Josef Kappl, Mircea Baniciu, Nicu Covaci (de la stâmga la dreapta)

Etapa prin care cei de la Phoenix au „cotit-o“ spre rockul îmbibat cu folclor care avea să le aducă succesul s-a derulat timp de trei luni și a avut parte de o serie de „sfetnici“ ca Victor Cârcu, Lelu Bihoi sau Valeriu Sepi și a inclus printre altele și cooptarea lui Mircea Baniciu în formație.

„Ajungând la Timișoara, l-am întâlnit pe Covaci, și am început-o cu studierea unor enciclopedii și cărți despre folclor, am ascultat discuri cu imprimări folclorice autentice, culese direct de la surse. Cărțile le împrumutasem de la Biblioteca Facultății de muzică. Am găsit în ele multe perle ca Păpărugă, Cocoșii niegri, A oilor etc., pe care le-am prelucrat. Alte teme ne-au inspirat în creația unor compoziții proprii în contextul muzical propus. Am trudit din greu, timp de 3 luni de zile și nopți, Ne hrăneam cu iaurt și chifle și câte-odată cu minunatul papricaș de pui, pe care ni-l făcea mătușa lui Covaci, neuitata și unica «Tuși»! Ea ținea enorm la Nicu, iar pe mine mă accepta văzând că-l ajut.


Lucram, mâncam și dormeam la Tuși, în locuința ei modestă. N-am s-o uit niciodată și-i mulțumesc și astăzi, acolo unde se află, pentru tot ce-a sacrificat pentru noi. Aveam și sfetnici înțelepți ca Victor Cârcu, Lelu Bihoi, Valeriu Sepi, care ne săreau în ajutor, lărgindu-ne orizontul spre idei noi. Victor Cârcu este acela care a botezat proiectul nou cu titlul «Cei ce ne-au dat nume», ținând cont de inspirația noastră din muzica strămoșilor. Lucrurile primeau din ce în ce mai mult contur. După ce am desăvârșit compozițiile, ne-am trezit că suntem doar în doi și ne-ntrebam cu cine am putea realiza acest proiect atât de nou și ciudat. Aveam nevoie în primul rând de un vocalist, apoi de un toboșar și de un percuționist. Căutarea n-a durat prea mult pentru că Nicu își adusese minte de un «folkist» cu care lucrase deja la proiectul «Țiganiada» în cadrul Universității, pe care-l chema Mircea Baniciu și care, ci-că: «are o voce faină»! La tobe l-am cooptat pe Cornel Liuba, pe care-l cunoșteam de la clubul CFR, iar la percuție l-am «condamnat» pe Valeriu Sepi, care se ocupa mai mult de grafică, dar care s-a dovedit a bate foarte bine dubele «self made» și a trage de zor la caprele făcute chiar de el, o mașinărie ciudată, după modelul colindătorilor. Cornel Liuba ne-a părăsit însă curând, după concertul de premieră, spunând că el nu e dispus să cânte muzică populară. În locul lui a venit Costin Petrescu, fostul toboșar al trupei «Olimpic 64», care între timp se destrămase. Cu Costin urma să imprimăm albumele legendare «Cei ce ne-au dat nume» și «Mugur de fluier». În sfârșit, trupa fiind completă, am început repetițiile pentru spectacolul de premieră, care urma să aibă loc într-o zi friguroasă a lunii Ianuarie 1971. Toată lumea era curioasă să afle: «oare ce fac băieții ăștia»? (Vorba lui Foarță: «…care le e hramul și adastă ce?») Unii, mai cârcotași, zvoneau chiar că Phoenix s-a apucat să facă muzică populară“, spune Josef Kappl.

O altă istorie amuzantă a acestui concert este faptul că Josef Kappl a împrumutat pentru această ocazie o chitară Fender de la regretatul Bela Kamocsa. Liderul formației Phoenix, Nicu Covaci a intenționat să „treacă“ Fender-ul în propietatea celor de la Phoenix, dar după ce Kappl s-a împotrivit, chitara a ajuns înapoi în posesia lui Kamo.

„Cântam încă tot pe bass-ul Jolana, cu care cântasem înainte la formația Color din Petroșani și la Clasic XX. Îl pusesem la punct astfel, încât suna chiar bine. Cu acel bass am imprimat chiar albumul «Cei ce ne-au dat nume». Însă pentru spectacolul de premieră mi-a venit ideea de a-l întreba pe Kamo, pe care-l întâlneam câteodată și cu care mă înțelegeam foarte bine, dacă n-ar fi dispus să-mi împrumute Fender Jazz Bass-ul lui. Kamo mi-a răspuns că mi-l împrumută, dar să am grijă de el și să i-l restitui nevătămat. Covaci, când a văzut Fenderul, a rămas tablou întrebându-mă: «dar tu de unde ai Fender-ul ăsta? Nu cumva de la Kamo?» I-am zis: «Ba da, Kamo a binevoit să mi-l împrumute pentru concert.» Covaci: «Ce împrumutat? Fender-ul e al trupei și va rămâne al trupei!» Eu am înghețat la auzul acestor vorbe și i-am zis: «Da Nicule, dar omul ăsta mi l-a împrumutat de bună credință, iar eu i-am promis că voi avea grijă de el și i-l voi restitui după concert! Așa că mă voi ține de cuvânt orice ar fi!» După o scurtă discuție Covaci a acceptat punctul meu de vedere, luând în considerare situația compromițătoare în care mă puteam afla, dacă nu-i restituiam lui Kamo Fender-ul. Așa că din bunătatea lui Kamo am avut plăcerea de a promova premiera cu Fender-ul, pe care după concert i l-am restituit cu mii de mulțumiri. Acest Fender a ajuns astăzi în mâini bune, cele ale binecunoscutului basist al trupei Bega Blues Band, Johnny Bota. Pe Johnny, l-am cunoscut cu ocazia premierei operei rock-simfonic «Meșterul Manole» din 30 noiembrie 2013“, ne-a mărturisit Josef Kappl.

Memorabilul concert care a marcat noua direcție a celor de la Phoenix a avut parte de un afișul care îi menționează pe Nicolae Covaci, Kapl Josef (n.n. – „botezat“ astfel de autoritățile vremurilor), Cărcu Victor, Bihoi Diogenie și Sepi Valeriu la categoria „spectacol realizat de“ iar la „formație“ se regăsesc Covaci Nicolae, Kapl Josef, Liuba Cornel, Baniciu Mircea, Sepi Valeriu, Vlah Ioan (regia tehnică) și Cornel Calboreanu (sonorizare).

„ Am primit recent un mesaj de la Lazăr Pomorișaț, un prieten virtual, cu o fotografie sub care era un scurt mesaj: «Din colecția personală». Să vezi și să nu crezi, pe fotografie un afiș Phoenix foarte vechi, aproape uitat în ceața vremii. La revederea acestui afiș mi s-a derulat în minte un film întreg cu amintiri din acea vreme. Importanța acestui afiș este că, în afara faptului că e și o capodoperă grafică din manufactura lui Valeriu Sepi, anunță primul concert Phoenix în formula Covaci, Baniciu, Kappl, cu premiera spectacolului «Cei ce ne-au dat nume», urmat de lansarea albumului cu același nume. Curiozitatea fanilor a fost atât de mare încât în ziua concertul de premieră au inundat pur și simplu sala Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, numită și Casa Studenților, unde a avut loc premiera. Cei care n-au mai avut norocul să poată intra în sala arhiplină au alcătuit o coadă imensă care începea din hol până în stradă, ajungând până la linia tramvaiului, unii riscând chiar să fie loviți de el, numai ca să poată auzi ceva din concert. Cu toate emoțiile pe care le-am avut, spectacolul a fost o mare reușită. Totul a funcționat fără probleme, «la fix» cum spuneam noi. Însă publicul a fost atât de surprins și consternat încât nimeni nu îndrăznea să reacționeze sau să aplaude, de parcă nu mai auziseră așa ceva. Noi ne uitam nedumeriți unul la altul și nu-nțelegeam ce se întâmplă. Terminăm spectacolul, ieșim din scenă, iar publicul, parcă înmărmurit, continuă să tacă minute în șir. În timp ce ajungem abătuți în garderobă, cu gândul la eșec, auzim dintr-o dată un tropot ca de cai venind dinspre sală, urmat de aplauze furtunoase și ovații, care nu se mai sfârșeau! Azi stau și mă-ntreb: «Oare o fi fost acest afiș (din poză) de vină»? În acea zi s-a născut o nouă stea, sau mai bine zis s-a creat o supernovă, care după explozie a cuprins într-o viteză exorbitantă toată țara! Restul e istorie! “, a mai spus Josef Kappl.

2 COMENTARII

  1. Am avut marea sansa sa vad concertul.
    Ce noroc pe mine…si este adevarat ca rockerii timisoreni s’ au impartit in doua tabere…multora nu le’ a placut directia nou…dar asta era calea cea buna pentru a deveni ceaai mare trupa romaneasca…stiu ca bunul meu prieten, Petea Umanschi, ( Al Batran sa’ l hodineasca), cu ceva timp inainte, ii criticase dur ca nu au creatii originale si nu depasesc nivelul de imitatori…a fost mare suparare, dar pana la urma Petea a avut dreptate! Si asa au cucerit inimile rockerilor romani( si nu numai) pentru todeauna!

  2. În vara anului 1970 Nicu Covaci cânta cu Phoenix la Terasa Belona din Eforie Nord. Stațiunea era plină de turiști străini. Litoralul, România era raiul turismului în anii ’70.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.