Percheziții într-un caz de fals, prin care facturile de gaze naturale au...

Percheziții într-un caz de fals, prin care facturile de gaze naturale au fost majorate cu 10%

0
DISTRIBUIȚI

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că polițiștii din Alba investighează mai multe fapte de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals la o companie de distribuție a gazelor, în urma cărora facturile au fost majorate cu aproximativ 10%.

Potrivit ministrului Marcel vela, polițiștii de investigare a criminalității economice din IPJ Alba au efectuat 87 de percheziții în municipiul București și în alte 20 de județe, la sediile unei societăți de distribuire de gaze.

La percheziții au participat peste 260 de polițiști din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Suceava, Vaslui și din municipiul București.

„Sunt investigate fapte de înselăciune, fals intelectual și uz de fals, care au avut drept urmare creșterea facturlor de gaze plătite de consumatorii finali.


Din cercetări a rezultat că în perioada 2018-2019, la nivelul unuia dintre centrele de operațiuni ale societății au fost modificate anumite documente, raportându-se pierderi mari de gaze naturale, mai mari decât erau în realitate. Prin transmiterea acestor date, societatea de distribuție a gazului a indus în eroare ANRE, iar aceste date au stabilit tarife eronate de distribuție a gazelor naturale”, a declarat Marcel Vela.

Potrivit acestuia, din datele deținute rezultă că aceste „intervenții fictive” au influențat prețul de vânzare către consumatori cu o creștere de aproximativ 10 la sută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.