Recent a văzut lumina tiparului catalogul de artă „Sorin Scurtulescu – Italian Paintings”, apărut la Budapesta, care, în cele 280 de pagini ale sale, reunește 156 de ilustrații ale lucrărilor din ultimii zece ani realizate în Italia, în perioada în care artistul a beneficiat de bursele postdoctorale „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania de la Roma și „Nicolae Iorga” de la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția. Aceasta este prima lucrare monografică a cunoscutului și apreciatului artist timișorean, care s-a impus ca unul dintre cei mai importanți pictori ai generației sale.
Născut la Timișoara în 1979, Sorin Scurtulescu a studiat pictura cu maestrul Constantin Flondor și cu pictorul Geoff Morten în localitatea britanică Sunderland iar în anul 2003 a fondat, împreună cu Ciprian Bodea, Dan Gherman, Cosmin Frunteș și Andrei Rosetti, grupul NOIMA. În anii care au urmat, cei cinci artiști care s-au format sub îndrumarea artistului și profesorului Constantin Flondor, s-au remarcat prin păstrarea unor forme tradiționale de expresie artistică dar și prin mijloace avangardiste care au prins contur în a doua jumătate a secolului trecut, îmbinarea mai multor forme de expresie reflectându-se în lucrările lor. Grupul Noima s- făcut cunoscut în lumea artistică prin mai multe expoziții cu proiecte colective, multe peste hotare, ultima fiind prezentată în această toamnă la Paris. În 2013, muzeul de artă timișorean a găzduit prima expoziție personală a lui Sorin Scurtulescu, în care au fost expuse tablourile pictate la Roma, în 2016, picturile italiene lucrate în atelier au fost prezentate într-o altă expoziție personală la Galeria Jecza iar în 2018 a avut două expoziții personale la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică și la Galeria Totem-II Canale cu picturile de la Veneția. Anul trecut, la Fundația Interart Triade, picturile sale de la Veneția au fost prezentate într-un „dialog” cu maestrul său, Constantin Flondor. Din 2015, Sorin Scurtulescu este reprezentat, la Viena, de către curatorul Denise Parizek iar din 2018 colaboreză cu istoricul de artă și scriitorul american Alan Jones, care este și autorul acestei monografii.
Alan Jones a venit pentru prima oară în Italia în 1972, la o recomandare dată de Ezra Pound, care, în același an, a încetat din viață la Veneția. După o perioadă petrecută la Paris, Frankfurt am Main și Pavia, Alan Jones s-a reîntors în S.U.A., unde a frecventat, timp de 15 ani, cercurile artistice din New York. În 1992 s-a reîntors în Europa, întâi la Paris și apoi în Italia, iar acum locuiește la Veneția și este un bun cunoscător al galeriilor de artă italiene.
Atunci când scrie despre artă, motto-ul său este preluat dintr-o declarație a artistului francez Marcel Duchamp: „Nu sunt interesat de artă, sunt interesat de artist”.
Alan Jones definește pictura lui Sorin Scurtulescu drept o „întrezărire”, în care puternicele și luminoasele tușe de culoare transfigurează realitatea, iar în opinia editorului catalogului, Horațiu Iovănaș, „Sorin aparține unei lumi care caută transcendentul… în momentul în care poți să vezi toate ca un dar care ți se oferă necontenit și plin de recunoștință toate le oferi înapoi lui Dumnezeu, lumina arată altfel”. La rândul lui, artistul mărturisește: „Pictura, pentru mine, este un limbaj ajutător care îmi completează posibilitățile sufletești de exprimare, dar și o modalitate prin care pot înțelege mai bine creația lui Dumnezeu vizibilă și invizibilă”.
Din cauza pandemiei, catalogul nu va avea parte de o lansare clasică, dar poate fi procurat online de AICI sau AICI.