Primarul Dominic Fritz a anunțat numele a încă doi consilieri personali

Primarul Dominic Fritz a anunțat numele a încă doi consilieri personali

1
DISTRIBUIȚI

Dominic Fritz a anunțat printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare că încă doi consilieri personali, Simona Fiț și Valentin Mureșan, s-au alăturat echipei sale.

„Le mulțumesc că au acceptat să fie în serviciul Timișoarei în următorii ani. O misiune grea dar cu o recompensă pe măsură: mândria că au contribuit și ei la împlinirea potențialului extraordinar al orașului nostru. Am ales doi profesioniști care s-au implicat ani de zile, din mediul ONG, pentru binele semenilor și în proiecte mari pentru comunitate”, a precizat, vineri, Dominic Fritz.

Simona Fiț a fost profesor asociat la Masterul Politici Publice şi Advocacy din cadrul UVT. Toată viața ei a susținut proiecte de politici publice și i-a învățat și pe alții cum să le susțină în fața unor finanțatori sau autorități publice. A coordonat procesul de elaborare a dosarelor de candidatură pentru Timișoara Capitală Culturală și a făcut parte din echipa de susținere a candidaturii în fața juriului european, pentru etapele de pre-selecție și selecție și pentru prima etapă de monitorizare. A mai coordonat Fondul Științescu derulat de Fundația Comunitară Timișoara, prin care s-au finanțat proiecte educative pentru mii de copii. A fost și managerul programului național de formare al Academiei de Advocacy, cu 800 de participanți, reprezentanți ai patronatelor, sindicatelor și organizațiilor non-guvernamentale. A fost implicată activ în proiectele și campaniile organizației ca cercetător, expert curricula, lector, coautor manuale, expert audieri publice și consultant în transparența decizională, conform mesajului postat de Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

Valentin Muresan este un inovator, a co-fondat startup-uri IT care au creat concepte și softuri revoluționare.


Nu de mult timp procesorul Myriad2, una din soluțiile create de echipa coordonată de el a ajuns în spațiu cu satelitul PhiSat-1, lansat de către Agenţia Spaţială Europeană. După terminarea studiilor la Universitatea Politehnică din Timişoara, a plecat la doctorat în Irlanda și a rămas acolo timp de 10 ani. A predat la Universitatea din Dublin şi a lucrat în cercetare. În Irlanda a fondat Movidius, un startup de procesoare și softuri pentru tehnologii inteligente, pentru telefoane, drone și smartcity. S-a întors în Timișoara în 2005 și a deschis primul birou Movidius. Movidius a fost cumpărat în noiembrie 2016 de Intel pentru că reușiseră să inventeze ceva ce gigantul internațional își dorea foarte mult: un procesor care putea să ghideze fără pilot dronele, astfel încât să evite obstacole şi în acelaşi timp să se focuseze pe obiectiv. Ulterior achiziției Val a devenit manager pentru România al companiei Intel, dar nu s-a mulțumit să fie un IT-ist și un manager de succes. A dorit să se implice și să susțină financiar, cu experiența sa și cu networking-ul dobândit în coordonarea de proiecte internaționale în emanciparea sectorului cultural și creativ local precum este noul centru cultural Faber. Este co-fondator al Fundației Comunitare din Timișoara și co-initiator în nenumărate proiectele socio-culturale sau civice: Timotion, Grădinescu, CetățeanTM, Team2121, și Creativa. Val este alergător amator, crede ca sportul de masă este una din soluțiile la multe probleme și este membru al echipei Alergotura, mai spune descrierea dată de edilul-șef.

„Mândru de așa echipă!”, a mai scris Fritz pe pagina sa de Facebook.

Până acum, edilul-șef a anunțat până acum numele a patru consilieri personali, primii doi la începutul lunii noiembrie, și urmează să aleagă un city-manager după analizarea celor peste 300 de CV-uri primite.

Sursa foto: Facebook / Dominic Fritz

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.