Zoltan Nemeth, consilier județean USR PLUS, despre acuzele PNL Timiș: „E cel...

Zoltan Nemeth, consilier județean USR PLUS, despre acuzele PNL Timiș: „E cel puțin ciudat să strigi că ceilalți fac majoritate cu PSD, când tu ai PSD în interiorul PNL”

1
DISTRIBUIȚI

„În calitate de consilier judetean USR PLUS, solicit public domnului Președinte al CJT, domnul Alin Nica, să convoace pe săptămâna următoare o ședință a Consiliului Județean pentru alegerea vicepreședinților CJT pentru a tranșa odată această stare de incertitudine politică locală și acest joc politic comunicațional pornit de PNL. În cazul în care nu va da curs solicitării de convocare a unei ședințe CJT săptămâna următoare și nu va pune acest punct nici pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CJT din 25.11.2020, voi solicita suplimentarea ordinii de zi a ședinței ordinare a CJT din 25.11.2020 cu acest punct al alegerii vicepreședinților CJT”, a scris Zoltan Nemeth pe pagina sa de Facebook.

Acesta a înșirat o cronologie a acțiunilor „cu semn de întrebare” ale liberalilor, înainte și după alegerile locale.

„- PNL racolează înainte de alegerile locale primari PSD doar pentru a mai «câștiga» câteva primării, dar PNL strigă că USR PLUS vrea alianță cu PSD și că USR PLUS s-ar lupta pentru funcții. Probabil actuala conducere a PNL Timis primește consultanță de la primarii PNL recrutați din PSD. E cel puțin ciudat să strigi ca ceilalti fac majoritate cu PSD cand tu ai PSD in interiorul PNL.
– Membri PNL contestă în instanță validarea mandatului lui Dominic Fritz în funcția de primar al Timișoarei. Alin Nica si PNL Timiș nu se dezic de aceștia sau de acțiunile lor nici înainte și nici măcar după ce instanțele s-au pronunțat definitiv.
– PNL Timiș refuză încheierea protocolului de colaborare cu USR PLUS Timiș tergiversând nejustificat negocierile. În schimb începe un război comunicațional prin care, pe timp de pandemie, ține parțial blocate aparatele administrative din Timișoara și Timiș, probabil doar în scop electoral.
– Prin liderii săi, PNL Timiș aruncă în spațiul public dezinformări cu privire la negocierile cu USR PLUS din județ. Între niște viitori parteneri de alianță buna-credință este esențială – calitate care lipsește cu desăvârșire din acțiunile PNL. Subiectul Cenad e aruncat în spatiul public de către domnul Nica, acesta susținând că viceprimarul USR PLUS a fost ales cu o majoritate formată cu PSD în condițiile în care acesta a fost ales în unanimitate, inclusiv cu voturile consilierilor locali PNL din Cenad. Încă sper că e doar din lipsă de informare și nu din rea-credință.
– Alin Nica și primarii PNL din Timiș doresc «putere absolută» în Consiliul Județean Timiș, dar PNL aruncă în spațiul public că USR PLUS se bate pentru funcții.


USR – PLUS le transmite că nu e benefică puterea absolută și că trebuie să existe conduceri încrucișate la CJT și Primăria Timișoara dacă se doresc majorități stabile în cele două instituții. De altfel, varianta cu un viceprimar USR PLUS si un viceprimar PNL la Timisoara, respectiv un vicepresedinte PNL si un vicepresedinte USR PLUS la CJT a fost propunerea inițială a PNL, agreată de USR PLUS și singura viabilă pentru a nu forma baroni locali.
– Diverși lideri PNL spun cu subiect și predicat că preferă o alianță cu PMP și UDMR, nu cu USR PLUS. E bine că macar au recunoscut în sfârșit că USR PLUS îi deranjează. Probabil după 6 decembrie vor recunoaște și că preferă să se alieze cu PSD în loc să colaboreze cu USR PLUS. Probabil au realizat că USR PLUS ar fi un partener incomod dacă PNL dorește continuarea modului vechi de a face politică.
Aflăm azi de la conducerea PSD Timiș că PNL a negociat cu Pro România formarea unei majorități la Consiliul Județean Timiș. Asteptăm și noi ca domnul Nica să faca publica ințelegerea cu Pro Romania prin care PNL numeşte doi vicepreşedinți PNL la Consiliul Județean, respingând astfel indirect ideea formării unei majorități cu USR PLUS!
Conducerea PNL Timis trebuie să spună public adevăratele lor intenții, înainte de scrutinul din 6 decembrie pentru parlamentare și asta se poate face numai prin votarea celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Timiș și a celor doi viceprimari ai municipiului Timișoara”, a mai scris avocatul ales în consiliul județean.

„Fapte, nu vorbe era chiar lozinca PNL din campania electorală pentru alegerile locale. Vorbele le-am auzit cu toții. Să vedem și faptele. Alegerea viceprimarilor la Timișoara și a vicepreședinților CJT ar fi fapte, nu vorbe. În măsura în care refuză această solicitare, îmi este teamă că vom afla adevărata față a PNL Timiș și majoritatea formată în CJT doar după ce nu vor mai avea securea electorală deasupra capului. Toate indiciile și toate acțiunile PNL duc momentan spre această concluzie”, a încheiat Nemeth.

Consilierul local Dan Reșitnec, unul dintre reprezentanții USR PLUS în comisia de negociere cu PNL, și-a manifestat și el, astăzi, nedumerirea în privința faptului că potențialii parteneri „nu doresc să încheiem acest ping-pong de declarații și să începem să lucrăm pe problemele urgente ale orașului și județului”.

„Mă întreb dacă și Alin Nica și Dănuț Groza, cel care conduce acum PNL Timiș alături de el, își doresc același lucru. Am zis încă de la început că nu negociem principii și poate că de aia PNL nu dorește să formalizăm aceste majorități de care vorbim deja de o lună. Poate că exact de aia PNL nu dorește ca Alianța USR PLUS să aibă un vicepreședinte de consiliu județean prin care ar putea avea acces la toate aceste informații din interior. Dar dacă PNL nu dorește să facă o majoritate cu noi, cei din USR PLUS, singurele opțiuni îi rămân Pro România sau PSD. Probabil că exact acesta este și interesul PNL, de a păstra felul de a face administrație de până acum, lucru pentru care ar găsi cu siguranță deschidere mai mare din partea Pro România sau PSD. Dacă e așa măcar îi cer lui Alin Nica să declare public acest lucru și să nu aștepte încheierea campaniei parlamentare și votul românilor de pe 6 decembrie”, a scris Reșitnec pe pagina sa de Facebook.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.