Deputatul PNL Claudiu Chira, despre acuzele că ar fi mâncat un cerb...

Deputatul PNL Claudiu Chira, despre acuzele că ar fi mâncat un cerb de la Grădina Zoologică din Timișoara: Cerbul e bine, sănătos, la Zoo Brașov

0
DISTRIBUIȚI

Claudiu Chira, ales deputat pe lista PNL Timiș, a vorbit, vineri, despre incidentul cu zebra de la Grădina Zoologică și despre cerbul despre care s-a spus că l-ar fi tăiat.

Recent, la emisiunea PRESSALERT LIVE, Alin Popoviciu a spus, vorbind despre lista PNL Timiș pentru alegerile parlamentare: „pe poziția a patra a ajuns domnul Chira, angajat la Primăria Dudeștii Noi. Domnul Chira, când a fost director la Zoo Timișoara, și-a făcut o crescătorie de câini de luptă pe care îi vindea și pe care îi hrănea cu mâncarea animalelor din Grădina Zoologică.


Nu mai spun de faza când a tăiat cerbul ăla și l-a gătit și au mâncat toți din Grădina Zoologică”.

În replică, deputatul liberal a spus că știrea s-a răspândit de pe site-uri făcute în SUA.

„Povestea cu cerbul a apărut în urmă cu câțiva ani, înainte să lucrez eu la Grădina Zoologică. La fel și povestea cu zebra, s-a spus că fostul primar ar fi primit pachet din zebră. După aceea, s-a făcut un update la știre, au transferat-o către domnul Nica. Nici timeline-ul nu se potrivește, eu colaborarea cu domnul Nica o am din 2018. Evenimentul s-a întâmplat în 2016, similar cu cel de acum, era un pui. Domnul Popoviciu a spus că un pachet a ajuns la domnul Nica la Dudeștii Noi. Cerbul mare este la Grădina Zoologică din Brașov, lucru care se poate verifica, a fost transferat acolo în urma unui schimb de animale. Cel care a murit nu era niciun cerb, era un puiuț, nu avea nici un an, era rănit de ceilalți membri ai turmei. Veterinarii l-au tranchilizat, dar nu a rezistat protocolului de tranchilizare. Vă dați seama, cine e dispus să mănânce un cerb bolnav și plin de tranchilizante. Au venit la schimb animale mai micuțe, noi aveam prea mulți cerbi și trebuia să îi împărțim pentru că putea apărea situația să se atace întrei ei. Acela e raționamentul pentru care am trimis cerbul la Brașov”, a explicat Claudiu Chira.

Deputatul spune că Grădina Zoologică trebuia închisă de mai mult timp pentru că acolo nu s-au mai făcut investiții de către primărie de la deschidere.

„Cât am fost acolo, fostul primar nu a venit niciodată la Zoo în patru ani, am cerut fonduri, rectificare bugetară. În 2018 am luat decizia să plec, pentru că luptam cu morile de vânt”, a mai spus Chira.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.