Dezastrul provocat de vânt în Banat – acoperișuri smulse, copaci doborâți

Dezastrul provocat de vânt în Banat – acoperișuri smulse, copaci doborâți

0
DISTRIBUIȚI

Pompierii militari cărășeni au intervenit, luni, de urgență pentru înlăturarea efectelor produse de vântul deosebit de puternic înregistrat în zonă. Fenomenul meteo a dus la căderea unor copaci pe partea carosabilă a drumurilor și a smulgerii unor elemente de acoperiș de pe imobile.

Astfel, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil în zona localității Paltiniș – DN 58. De asemenea, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița au intervenit pentru înlăturarea de pe partea carosabilă a drumului a unui copac căzut în zona localității Brebu – DN 58, cât și a unor elemente de acoperiș smulse ori căzute (țigle, burlane), care prezentau pericol pentru trecători, din Reșița (B-dul Republicii, străzile Progresului, Laminoarelor și Căminelor), un autoturism staționat în zona B-dului Republicii fiind avariat ca urmare a căderii unei bucăți din acoperișul unui bloc de locuințe.


Din fericire, nu a fost înregistrată nicio persoană rănită în urma producerii acestor fenomene meteo periculoase.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.