Drum județean modernizat pe o lungime de 20 de kilometri. Acces rapid...

Drum județean modernizat pe o lungime de 20 de kilometri. Acces rapid către granița cu Serbia, prin punctul de la Foeni FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Acces mai rapid spre Serbia, prin punctul de trecere a frontierei de la Foeni.

„A fost finalizată modernizarea Drumului Județean 593, care face legătura între Foeni și Peciu Nou. Este un proiect co-finanțat din fondul european de dezvoltare regională, în baza unui contract ce a fost semnat în decembrie 2017 și finanțat prin POR 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 31,3 milioane de lei, din care peste 30 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, iar restul este contribuția județului. Prin această modernizare reușim să realizăm o mai bună conectivitate spre granița cu Serbia și cu principalele drumuri de transport european”, a declarat, astăzi, președintele CJT, Alin Nica.

Potrivit acestuia, drumul de 20 de km deservește aproximativ 11.000 de oameni. Lucrările au fost efectuate de către firma Superconstruct și au demarat efectiv în iulie 2019.

Pe lângă modernizarea traseului de drum, proiectul a vizat realizarea marcajului longitudinal pe o distanță de 43,5 km, montarea a 32 de indicatoare de circulație, a 21 de borne kilometrice, a 185 de borne hectometrice și montarea de parapete direcționale de tip semigreu.

„S-au făcut casete de lărgire la drum, după care s-a făcut o reciclare cu adaos de material și s-au pus două straturi de asfalt.


Avem traseul modernizat pe 20,5 km, lățimea carosabilului este de șase metri, acostamente de un metru. Lățimea drumului este de opt metri. Nu au fost întârzieri în perioada de desfășurare a lucrărilor. Avem o garanție a drumului de cinci ani”, a explicat Tudor Viluș, consilier superior la Biroul administrare, urmărire lucrări drumuri și poduri din cadrul Consiliului Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.