Flight Festival colorează atmosfera de sărbători cu colinde și un eveniment special...

Flight Festival colorează atmosfera de sărbători cu colinde și un eveniment special de Revelion

0
DISTRIBUIȚI
Flight Festival 2020, Timisoara, Timis, Vineri 4 Septembrie 2020, ©Cornel Putan

Organizatorii Flight Festival au pregătit pentru perioada de sărbători două surprize destinate melomanilor, menite să coloreze într-un mod inedit sărbătorile lunii decembrie, care în 2020 au loc sub auspiciile pandemiei.

„Într-un moment în care totul pare diferit, vrem să știi că au rămas lucruri care se simt la fel: dragostea pentru muzică și artă și dorul de oameni au rămas aceleași. Iar speranța că în 2021 vom fi din nou împreună e și mai luminoasă.


Așa cum a fost, am trecut împreună. Și vom porni într-un nou zbor, zâmbind“, au transmis organizatorii Flight Festival.

Cea de-a doua ediție a evenimentului Flight Festival Flight Festival s-a derulat pe parcursul a zece zile în 2020 și a inclus o serie de activități culturale în șase locații diferite. Flight Film Festival a explorat prin film diferite tematici din domeniile științei, ficțiunii, tehnologiei și muzicii și a inclus o serie de dezbateri și activități interactive. Nici componenta tehnologică nu a fost neglijată iar pasionații de inovație, managerii și antreprenorii au avut parte de două zile de conferințe și socializare la Flight Tech Talks. Amatorii de teatru s-au delectat cu Sunlight Theatre ce a inclus o selecție de 11 spectacole în aer liber, iar concertele și seturile susținute de artiști au adăugat un plus de șarm ediției din acest an.

Și pentru că noaptea care marchează trecerea dintre ani are parte de o semnificație aparte în condițiile actuale, organizatorii evenimentului au pregătit o surpriză. E vorba de un eveniment special sub umbrela Flight Festival, care va fi transmis online, de Revelion, pe Facebook, și în cadrul căruia vor mixa DJ Shiver, DJ Arias, Victor Stan și Andreas Sam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.