Istoria castrelor romane din vestul actualei Românii. Șapte situri, vizate pentru includerea...

Istoria castrelor romane din vestul actualei Românii. Șapte situri, vizate pentru includerea în patrimoniul UNESCO

0
DISTRIBUIȚI

Patrimoniul cultural al României, care include numeroase obiective declarate monumente istorice, este prea puțin pus în valoare și protejat, deși numeroase vestigii s-ar putea bucura de mai multă atenție din partea publicului larg dacă ar fi aduse la un standard care ar permite includerea lor în circuitul turistic.

Demers pentru includerea unor vestigii în patrimoniul UNESCO

Muzeul Național al Banatului, în parteneriat cu universitatea din Varșovia, a inițiat un demers care vizează includerea a șapte castre romane din Banat în patrimoniul UNESCO. Pentru început, se intenționează o delimitare clară a siturilor arheologice din localitățile Pojejena, Mehadia, Berzovia, Surducul Mare, Vărădia, Tibiscum (Jupa) și Teregova, unde au fost identificate astfel de fortificații și așezări civile.

Castrele, unități militare romane cu rol de supraveghere a teritoriilor cucerite, aveau de regulă o formă patrulateră, erau înconjurate de palisade, șanțuri de apărare și un val de pământ bătătorit, cu turnuri de pază la colțuri și în dreptul porților, de regulă patru la număr, și adăposteau clădirea comandamentului, depozite de arme, locuința comandantului, cazărmile soldaților, hambarele și infirmeria, separate între ele prin două drumuri principale, perpendiculare, și alei care se intersectau în unghiuri drepte. În funcție de importanța lor strategică, erau adăposturi pentru legiunile romane sau pentru trupe auxiliare.

Castrele bănățene, în atenția arheologilor

În sudul Banatului se află castrul de la Pojejena, care, potrivit arheologilor, a fost una din primele fortificații ridicate de romani în nordul Dunării și printre puținele care nu au fost abandonate nici după retragerea aureliană din Dacia, acesta având un rol deosebit de important în apărarea liniei Dunării. Între castru și Dunăre s-a dezvoltat și o așezare civilă, dar cea mai mare parte a acesteia a fost distrusă în timp.

Nu departe de localitatea cărășeană Mehadia, aflată aproximativ la jumătatea drumului dintre Drobeta și Tibiscum, se află un alt castru, a cărui existență a fost semnalată încă la sfârșitul secolului al XVII-lea de contele Luigi Ferdinando Marsigli, cunoscut enciclopedist care a făcut cercetări amănunțite în Banat, lăsând posterității o monumentală lucrare în șase volume cu însemnări și imagini din sudul provinciei. Informații despre castru se păstrează și din secolul al XIX-lea dar primele cercetări sistematice s-au făcut abia în secolul trecut, ele fiind reluate în anul 2000, când s-a identificat în vecinătatea acestuia și o așezare civilă. Acest castru, ridicat tot într-un punct strategic, era unul auxiliar, care avea rolul de a apăra drumurile de legătură dintre Moesia și Dacia, iar urmele arheologice indică o refacere a sa în vremea împăratului Constantin cel Mare.

Castrul de la Berzovia, un important centru militar, a fost construit chiar la granița de apus a provinciei, unde, la începutul stăpânirii romane,  a fost cantonată pentru scurtă vreme legiunea a IV-a Flavia Felix. Castrul este amintit în singura propoziție păstrată din „De bello dacico”, cronica pierdută a împăratului Traian, care a fost dată ca exemplu într-o gramatică târzie din secolul al VI-lea. Castrul a fost reconstruit după părăsirea provinciei, în secolul al IV-lea, când zona din nordul Dunării a intrat din nou în sfera de influență a imperiului, iar cel de lângă satul cărășean Surducu Mare, construit de soldații legiunii a IV-a Flavia Felix, este singurul din țară care păstrează în întregime vechiul val de pământ și șanțurile înconjurătoare, în vecinătatea acestuia aflându-se așezarea lucrătorilor din minele de cupru aflate în zonă.

Un alt castru, puțin cercetat până în prezent, este cel de lângă Vărădia, aflat pe drumul imperial care pornea de la Dunăre spre Tibiscum, unde a fost cantonată o cohortă. A fost construit în vremea împăratului Traian, dar a avut o scurtă existență, de doar 17 ani. Era înconjurat cu un zid de peste un metru grosime și un șant de apărare cu o lățime de șapte metri și jumătate și o adâncime de doi metri și jumătate, iar porțile erau flancate de turnuri de formă dreptunghiulară.

Castrul de la Tibiscum, vestigiu arheologic de importanță națională

Unul dintre cele mai importante castre din Dacia romană, considerat vestigiu arheologic de importanță națională, a fost cel de la Tibiscum, lângă Caransebeș, aflat la întretăierea unor importante drumuri și cu rol împortant în apărarea provinciei de atacurile sarmaților iazygi din vestul provinciei.


Inițial, castrul a fost întărit cu palisadă și un val de pământ, ulterior fiind construit un zid de piatră. Împăratul Septimius Severus a ridicat așezarea civilă Tibiscum la rang de „municipium”.

În situl de la Tibiscum, mai cunoscut, au ieșit la iveală vestigii spectaculoase însă doar o mică parte a acestuia a fost cercetată până în prezent. Un ultim castru este cel de la Teregova, aflat tot pe drumul imperial, unde a fost cantonată o cohortă în secolul al II-lea d.Ch., dar deși existența castrului a fost semnalată încă de la începutul secolului al XVIII-lea de Marsigli acesta a fost prea puțin cercetat până în prezent.

Surse foto: cronica.cimec.ro, radioresita.ro, mapio.net, historia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.