Ședință festivă la CJT pentru comemorarea Revoluției din Decembrie 1989. Petrișor Morar:...

Ședință festivă la CJT pentru comemorarea Revoluției din Decembrie 1989. Petrișor Morar: „A fost greu atunci pentru că trebuia să stabilizăm zahărul, apa, curentul, gazul, uleiul”

0
DISTRIBUIȚI

 

Consiliul Județean Timiș a găzduit, vineri dimineața, o ședință festivă pentru a marca 31 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989. Întrunirea a început cu intonarea Imnului României.

În discursul său, președintele instituției, Alin Nica, le-a transmis revoluționarilor că ne-au oferit o lecție importantă de viață și de istorie.

„Atunci, în Decembrie 1989, stimați revoluționari, ne-ați arătat că dragostea de țară poate fi un scut împotriva gloanțelor unui regim opresiv și poate atenua durerea pierderii unor persoane dragi. În memoria celor care și-au pierdut viața, familia și viitorul pentru un stat ancorat în valorile democratice, vă invit să păstrăm un moment de reculegere”, le-a spus Nica celor prezenți în sala multifuncțională a CJT, revoluționari, oficialități și preoți.

„Cred cu tărie că și acum avem nevoie de o flacără, de această dată de cea a speranței, mai ales în contextul crizei sanitare care face ravagii în întreaga lume pe plan socio-politic, dar și economic. Consider că este momentul să ne punem la aceeași masă pentru a avea discuții productive cu privire la viitorul comunității noastre. La întâlnirea din 16 Decembrie de la Primăria Timișoara v-ați exprimat nemulțumirea cu privire la aspectele legate de Revoluția română din Decembrie 1989. Până acum, ne-am concentrat să ne uităm către trecut căutând vinovați și este clar că încă există aspecte la care încă nu s-a găsit un consens. Însă este vremea să schimbăm această paradigmă și avem nevoie de expertiza dumneavoastră și ajutorul pe care ni-l puteți oferi pentru a veni cu propuneri concrete pentru revitalizarea Timișului și a Timișoarei”, a mai declarat liderul administrației județene. Alin Nica a spus că vrea să facă cunoscută tinerilor Revoluția și cauzele sale prin proiecte dedicate.

Aflat în izolare, primarul Dominic Fritz a fost totuși alături de participanții la ședință în sistem online. Acesta a declarat că o revoluție se face de fiecare dintre noi.

„Fiecare participant are o poveste de curaj în care trebuia să depășească o frică. În același timp, o revoluție are nevoie de comunitate, chiar dacă fiecare dintre noi se implică, avem nevoie să coagulăm împreună și asta s-a întâmplat în Decembrie 1989. Timișoara dar și județul Timiș a arătat un spirit de comunitate, un spirit de solidaritate și de curaj care a schimbat o țară întreagă și care până la urmă a fost ultima revoluție în Europa și a pus temelia pentru Uniunea Europeană așa cum este astăzi”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

A urmat discursul prefectului Liliana Oneț, al câtorva revoluționari, după care liderii asociațiilor de revoluționari din Timișoara și Lugoj au primit de la Alin Nica plachete comemorative.

Revoluționarul Petrișor Morar, din partea asociației Frontului Democratic Român Timișoara, a povestit cum au decurs acel zile.

„Trebuie să spun, domnule președinte, că în urmă cu 31 de ani, noi eram cam de vârsta dumneavoastră.


Preluați acum o autoritate care este deja consolidată, aveți un buget, aveți o structură. Imaginați-vă că în 1990 eu și colegii de aici eram vicepreședinte, la fel și Tudorin Burlacu la Consiliul Județean, a trebuit să găsim soluții o lună de zile ca Timișoara și județul să meargă mai departe. Ne-am asumat această responsabilitate. A venit și organigrama care îi dădea președintelui 10.000 de lei, președintele a fost Lorin Fortuna, noi aveam 7.500 de lei, dar am refuzat să ne dăm salariile. Am condus județul mai bine de o lună, dar nu am avut această calitate niciodată. Știu că a fost greu atunci pentru că trebuia să stabilizăm zahărul, apa, curentul, gazul, uleiul, începuseră deja să se dea și televizoarele. Imaginați-vă tensiunile care erau pentru că toată lumea aștepta foarte mult de la noi. Noi așteptăm foarte mult de la dumneavoastră. Sunteți tânăr, ați confirmat în calitate de primar, vrem să confirmați și în calitatea de președinte al Consiliul Județean și nu oricum, ci să performați. Aveți acest mandat din partea noastră”, a precizat revoluționarul Petrișor Morar.

Ședința s-a încheiat cu rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită de părintele Ionel Popescu de la Arhiepiscopia Timișoarei alături de cei prezenți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.