Asociația HORETIM cere vaccinare anti-COVID cu prioritate pentru angajații din domeniu: „Prin...

Asociația HORETIM cere vaccinare anti-COVID cu prioritate pentru angajații din domeniu: „Prin închiderea activității noastre s-au generat multe alte activități clandestine, întâlniri private, greu de controlat și verificat”

1
DISTRIBUIȚI

Printr-un memoriu trimis doctorului Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, și premierului Florin Câțu, Patronatul HORETIM, reprezentant de președintele Corina Macri, solicită imunizarea cu prioritate a personalului care lucrează în hoteluri și restaurante.

„Până acum s-a considerat că sectorul HORECA este extrem de periculos și, ca urmare, este închis și restricționat din 14 martie 2020, în permanență. Dacă este așa riscant, de ce nu am intrat în faza 1 de vaccinare, pentru protecția tuturor? Suntem aspru sancționați, obligați să funcționăm la limită, dar cu costuri mai mari cu 30% pentru protecție și prevenție. Suntem nevoiți să interacționăm cu furnizori, cu comisionari, oaspeți ai hotelurilor, cu clienți cărora le livrăm produse, să ne aprovizionăm din locații mult mai expuse, dar nu avem dreptul să ne protejăm angajații și munca noastră sub nicio formă.


Când suntem un factor de risc??? Când suntem restricționați sau când încercăm să ne protejăm angajații? Nu e suficient că întreaga industrie a ospitalității plătește pentru ceva ce nu ține de activitatea ei, nu e suficient că oamenii noștri nu sunt primiți la bănci, nu sunt sprijiniți, pentru că au un viitor incert, acum le refuzăm și dreptul la prevenție și securitate”, se arată în memoriu.

Corina Macri, președintele Patronatului HO-RE (hoteluri și restaurante) Timișoara mai precizează că industria HORECA nu este doar o opțiune, este o componentă a umanității, face parte din necesitățile vieții noastre, de sute de ani.

„Prin închiderea activității noastre s-au generat multe alte activități clandestine, întâlniri private, greu de controlat și verificat. Mediul HORECA oficial a fost controlat și verificat de nenumărate ori. Dar nu noi am fost cauza răspândirii virusului. Ci tocmai această interdicție a determinat imposibilitatea controlării întâlnirilor și meselor private neprotejate. Iar acum noi trebuie să ne ferim de acest risc extrem de crescut, dar nu avem niciun instrument și continuăm să muncim din greu, să ne luptăm pentru supraviețuire, fără arme. Dar cum? Dacă nici nu apărem în planul de vaccinare, dacă nu suntem printre cei care lucrează cu publicul, dacă nu contăm, atunci de ce nu funcționăm liber, ca toți ceilalți? Nici nu mai cerem să ne respectați, ci doar să vă hotărâți unde ne poziționați și cum ne încadrați. Suntem sau nu un factor de risc, noi și angajații noștri?”, se mai arată în memoriu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.