Angajații din sectorul medical, nemulțumiți de sporul pentru condiţii de muncă. Ce...

Angajații din sectorul medical, nemulțumiți de sporul pentru condiţii de muncă. Ce spun sindicaliştii

1
DISTRIBUIȚI

spital curatenieFederația SANITAS este nemulțimită pentru că sporul pentru condiţii de muncă va fi stabilit, în continuare, în mod „discriminator şi nelegal”. Federația cere Guvernului să rezolve acest dezechilibru.

Sporul pentru condiţii de muncă acordat personalului din domeniile sanitar şi de asistenţă socială altul decât medici şi asistenţi medicali va fi calculat în acest an raportat la salariul de bază din 2018, în timp ce pentru medici şi asistenţi medicali acest spor va fi calculat raportat la salariul de bază din 2021, astfel că Guvernul trebuie să rezolve acest dezechilibru, potrivit unui comunicat remis joi de Federaţia Sanitas.

Categoriile profesionale pentru care sporul pentru condiţii de muncă va fi calculat în acest an prin raportare la salariul de bază din 2018 sunt: farmacişti, biologi, fiziokinetoterapeuţi, psihologi, infirmieri, brancardieri, îngrijitoare, liftieri, asistenţi sociali, personal TESA şi altele, se menţionează în comunicatul organizaţiei sindicale.

Federaţia Sanitas subliniază că una dintre revendicările susţinute de sindicat la declanşarea calendarului de acţiuni sindicale anunţat recent este stabilirea sporului de condiţii de muncă prin raportare la salariul de bază aflat în plată.

„Odată cu apariţia OUG nr.


226/2020 sporul pentru condiţii de muncă va fi stabilit, în continuare, în mod discriminator şi nelegal, în opinia noastră şi în anul 2021, pentru medici şi asistenţi medicali prin raportare la salariul de bază aflat în plată iar pentru restul personalului (farmacişti, biologi, fiziokinetoterapeuţi, psihologi, infirmieri, brancardieri, îngrijitoare, liftieri, asistenţi sociali, personal TESA etc.) se va stabili prin raportare la salariul de bază din 2018″, se arată în comunicat.

În aceste condiţii, Federaţia Sanitas din România solicită Guvernului nou instalat ca la elaborarea Bugetului de stat să aibă în vedere repararea acestei inechităţi pentru a putea restabili echilibrul în sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială.

Nivelul fără precedent de implicare a tuturor salariaţilor din sistemul sanitar şi din cel de asistenţă socială în combaterea pandemiei îi expune la riscuri uriaşe şi condiţii de muncă deosebit de grele, altele decât până la apariţia virusului SARS-COV-2, argumentează organizaţia sindicală.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.