Policlinica CF din Timișoara, transformată în unitate sanitară suport COVID-19. Spitalul CFR...

Policlinica CF din Timișoara, transformată în unitate sanitară suport COVID-19. Spitalul CFR redevine „zonă albă”

0
DISTRIBUIȚI

Clădirea care adăpostea cabinetele Policlinicii CF din Timișoara, de pe str. Gării nr. 1, unitate externă a Spitalului Clinic CF Timișoara, a devenit de luni secție clinică suport COVID-19. Unitatea sanitară dispune acum de 60 de paturi, mai bine de jumătate dintre acestea fiind dotate cu concentratoare de oxigen. Saloanele au între două și șase paturi și sunt destinate exclusiv tratării pacienților infectați cu SARS-CoV 2. Primii pacienți pot fi internați de miercuri.

„A fost o muncă titanică, de câteva luni, pentru a reface această structură a spitalului nostru. Am transformat, practic, o policlinică aflată într-o stare de degradare continuă, care nu mai era folosită, într-o unitate de cazare spitalicească. Am refăcut complet instalația electrică și sanitară, iar căldura este asigurată de către societatea COLTERM. Am recompartimentat etajul întâi al clădirii, unde funcționa Policlinica CF, am adus paturi și aparatură, am făcut reparații și am zugrăvit. Aici vor fi internați pacienții infectați cu SARS-CoV 2 cu forme ușoare și medii de boală, după evaluarea făcută la Centrul Zonal de la Spitalul «Victor Babeș». În plus, aici pot fi internați și pacienții cu alte patologii sau care au suferit intervenții chirurgicale și sunt infectați cu noul coronavirus.


Pentru viitor ne dorim caaceastă unitate sanitară să devină un centru de recuperare post COVID-19”, a declarat șef. lucr. dr. Stela Iurciuc, manager la Spitalul Clinic CF Timișoara.

În noua clinică suport COVID-19 pacienții vor beneficia și de consiliere psihologică și psihiatrică în timpul internării.

Odată cu redeschiderea noii clinici suport COVID-19, Spitalul Clinic CF Timișoara redevine în totalitate „zonă albă”. Cu alte cuvinte aici vor fi tratați pacienți non-COVID care au nevoie de consult de specialitate din domeniile: medicină internă, ORL, oftalmologie și chirurgie.

„Transferul pacienților COVID-19 la fosta policlinică, de lângă Gara de Nord, ne dă posibilitatea să reluăm consultul și tratamentul bolnavilor cu alte patologii, non-COVID. Vom relua intervențiile chirurgicale. Colegii mei oreliști și oftalmologi vor putea să reinterneze și chiar să opereze pacienți cu afecțiuni din sfera ORL, respectiv oftalmologie. Pacienții cronici, cu diverse probleme de sănătate vor putea să revină în siguranță în spitalul nostru. Și chiar ne oferim disponibilitatea de a prelua pacienți cu alte afecțiuni care nu mai pot fi tratate în unitățile sanitare aflate în linia întâi a luptei împotriva SARS-CoV 2”, a mai precizat șef. lucr. dr. Stela Iurciuc, manager al Spitalului Clinic CF Timișoara.

Spitalul Clinic CF are 212 paturi și a devenit unitate sanitară suport COVID-19 în luna aprilie 2020. Până acum, în unitatea medicală au fost tratați aproximativ 400 de pacienți cu Covid-19. Spitalul CF va avea însă, în continuare, un centru de vaccinare pentru etapele a doua și a treia a campaniei naționale de vaccinare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.