Județul Timiș va avea încă șapte fluxuri de vaccinare anti-COVID-19, însă abia...

Județul Timiș va avea încă șapte fluxuri de vaccinare anti-COVID-19, însă abia din 8 februarie. Dominic Fritz: „Numărul de doze distribuit către noi rămâne mic, în raport cu cererea locală”

2
DISTRIBUIȚI

Primarul Dominic Fritz apreciază răspunsul prompt al autorităților centrale la scrisoarea sa deschisă, însă insistă în continuare că modul în care vaccinul anti-COVID-19 este distribuit în țară ar trebui ajustat în funcție de rata de infectare și de cererea din fiecare județ.

O nouă tranșă de vaccinuri a ajuns azi în țară, Centrul Regional de Distribuție Timișoara primind cele mai puține doze, alături de Craiova.

„Am aflat astăzi că Timișulului i se alocă de către Comitetul Național de Coordonare a Vaccinării încă șapte fluxuri de vaccinare, dar abia din 8 februarie! Se pare că sunt fluxurile care au fost promise doamnei Prefect Liliana Oneț, încă de acum o săptămână. Doar centrul de la ISHO de pe Take Ionescu, care este gata să fie dat în folosință, poate să le preia pe toate șapte. Sunt în continuare puține fluxuri alocate pentru Timiș și Timișoara, iar numărul de doze distribuit către noi rămâne mic, în raport cu cererea locală. Îi mulțumesc colonelului Valeriu Gheorghiță, coordonatorul național al campaniei de vaccinare, pentru răspunsul public. Sunt de acord cu el că județele cu un număr mai mare de persoane peste 65 de ani trebuie să primească mai multe doze. Dar susțin, în continuare, că este nevoie de un algoritm transparent de distribuție, care să includă și cele două criterii propuse de mine: rata de infectare și numărul de programări. Solicit în continuare o proiecție privind numărul de doze de vaccin ce vor fi distribuite lunar în Timiș și Timișoara, la fel, o proiecție lunară pentru numărul de fluxuri și date privind dozele distribuite și administrate pentru fiecare centru de vaccinare din oraș și din județ”, a transmis, luni, primarul Dominic Fritz.

Edilul-șef, aflat încă în carantină, a mai anunțat că viceprimarul Ruben Lațcău a fost astăzi, împreună cu coordonatorii nucleului local de vaccinare din Primărie, Ciprian Trocan și Iulian Găurean, să verifice situația la alte patru centre: clădirea STPT din Intrarea Doinei, Muzeul Tramvaielor, Incuboxx și FITT.


În unele mai este nevoie doar de semne de îndrumare, în altele de imprimante sau de câte o chiuvetă, lucruri care „se pot rezolva într-o zi”, conform primarului.

„În prezent avem două centre în funcțiune, alte două care sunt gata să fie date în folosință și încă patru care pot fi pregătite mâine. Le punem pe toate la dispoziția Direcției de Sănătate Publică. Doar așteptăm să ni se aloce fluxuri și doze de vaccin”, a mai adăugat Dominic Fritz.

2 COMENTARII

  1. ca sunt „sapte fluxuri” ne doare pe noi fix in kur, ca avem restrictii aberante de aproape un an. sa vedeti voi fluxuri de pumni in cap, guvernantilor, daca nu incetati cu restrictiile. cat nu le veti putea duce. sapte fluxuri, adica inca sapte ocazii prin care guvernul isi poate arata incompetenta si cretinismul atroce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.