Când se finalizează lărgirea la patru benzi a șoselei de legătură între...

Când se finalizează lărgirea la patru benzi a șoselei de legătură între autostrada A1 și Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a verificat șantierul de extindere la patru benzi a șoselei Timișoara – Giarmata, între centură și nodul cu A1.

Liderul administrației județene spune că se lucrează bine, chiar dacă avem condiții de iarnă și multe precipitații.


Constructorul și-a luat angajamentul că tronsonul dintre centură și autostradă va fi dat în trafic pe patru benzi, cel târziu în luna septembrie a acestui an, iar el s-a asigurat la fața locului că nu există probleme majore care să pună în pericol ducerea la bun sfârșit a lucrării.

„Cred în vizitele pe teren deoarece constructorul se simte mai motivat să respecte termenele de execuție, iar în cazul în care există probleme, le putem aborda strategic, din timp, nu pe ultima sută de metri. Dincolo de unele situații ridicate de îngroparea rețelei electrice, dar și de dimensiunea sensului giratoriu din Giarmata, care ar putea genera unele dificultăți de ordin tehnic, lucrarea nu întâmpină blocaje”, a transmis Alin Nica.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.