Lucrările de reamenajare la Parcul Civic din Timișoara ar putea costa mai...

Lucrările de reamenajare la Parcul Civic din Timișoara ar putea costa mai mult decât era prevăzut

1
DISTRIBUIȚI

parcul civic

Parcul Civic a fost închis pentru reabilitare în decembrie 2019 și ar fi trebuit să fie gata în șase luni.


Proiectul de modernizare prevedea alei noi și amenajarea unui sistem de irigare computerizată, precum și bănci și coșuri de gunoi noi. Costurile reabilitării au fost estimate, inițial, la șase milioane de lei.

Potrivit primarului Dominic Fritz, constructorii care lucrează la reamenajarea Parcului Civic vor mai mulți bani, după ce au realizat că proiectul tehnic nu mai este de actualitate. Edill a declarat la Radio Timișoara că se declară nemulțumit de ritmul lucrărilor, însă speră ca anul acesta parcul să fie redat timișorenilor.

„Firma care a fost aleasă între timp a intrat în insolvență. Mai funcționează, bineînțeles. Au și cerut o mărire de sumă contractuală pentru că se pare că proiectul tehnic a fost făcut acum mai bine de zece ani și nu mai este actual, nu mai corespunde cu condițiile actuale, motiv pentru care cer mai mulți bani. Și acolo este un proiect care, din păcate, nu a fost planificat așa cum ar fi trebuit. Nu sunt mulțumit cum au mers lucrurile până acum, dar să încercăm să o scoatem la capăt și cu siguranță vom avea un Parc Civic care merită să fie vizitat”, a spus Dominic Fritz la Radio Timișoara.

 

 

1 COMENTARIU

  1. :)) a expirat proiectul.. dar ce faceti acolo? tuneluri? poduri? ceva cu 70 de etaje? niste alei amarate si ceva banci pentru care trageti de timp de parca faceti statie spatiala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.