Mihai Ritivoiu a demisionat de la șefia Asociației pentru Promovarea Turismului în...

Mihai Ritivoiu a demisionat de la șefia Asociației pentru Promovarea Turismului în Timiş

2
DISTRIBUIȚI

De patru ani, consilierul județean social-democrat Mihai Ritivoiu ocupă funcția de preşedinte al Asociației pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în Timiş. Acesta a anunțat pe pagina sa de socializare că va face un pas înapoi după ce conducerea Consiliului Județean Timiș, de care aparține asociația, s-a schimbat.

„Partidul pe care îl reprezint a pierdut alegerile şi mi se pare firesc să mă retrag din pozițiile pe care le-am ocupat cu sprijin politic, motiv pentru care voi renunța în aceste zile la funcția de mai sus.


Las în urmă o echipă solidă, cu rezultate, şi am încredere că Asociația se va dezvolta în continuare. Ține de normalitate şi bun simț ca, în momentul în care partidul pe care îl reprezinți nu se mai află la guvernare, să faci loc celor nou aleşi, fără să te agăți de funcții. Asta nu înseamnă că nu ne vom mai vedea în continuare aici. PSD Timiş are patru ani în care să arate că este o alternativă pentru guvernarea locală şi nu va rata această ocazie”, a transmis Mihai Ritivoiu.

Consilierul județean a mai precizat că tot în acelaşi spirit, intenționează să nu mai candideze pentru o nouă poziție în cadrul Asociației Regiunilor Europene, în măsura în care Timişul îşi va putea menține și prin altcineva poziția influentă din acest for.

 

2 COMENTARII

  1. ,,Las în urmă o echipă solidă, cu rezultate, ” …. care rezultate , mai concret ! ,,Ține de normalitate şi bun simț ca, în momentul în care partidul pe care îl reprezinți nu se mai află la guvernare, să faci loc celor nou aleşi, fără să te agăți de funcții.” Mihai RITIVOIU este un tip inteligent , fara discutie , a simtit ca iohanistii pregatesc matura si farasul si si-a facut iesirea onorabil. Sa fim seriosi ……!

Dă-i un răspuns lui Q Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.