Neclarităţi în pragul redeschiderii şcolilor. Testarea elevilor pentru COVID-19 rămâne un mister

Neclarităţi în pragul redeschiderii şcolilor. Testarea elevilor pentru COVID-19 rămâne un mister

0
DISTRIBUIȚI

elevi

Pe 8 februarie elevii s-ar putea întoarce la şcoală, dar decizia finală va fi luată săptămâna viitoare. Şcolile nu sunt pregătite pentru testare, iar vaccinarea profesorilor este pentru moment în stand-by, transmite Mediafax.

Iulia Trifu este profesor de matematică la Liceul Spiru Haret din Timişoara şi atrage atenţia că în unităţile şcolare din zonele rurale medicul şcolar lipseşte.


Cât despre asistenţii medicali, profesoara afirmă: „Asistentul medical, fiind unul singur, e foarte greu să gestioneze problema când vorbim de 300-400 de copii minim care intră dimineaţa pe poarta şcolii. E foarte greu să testezi elevii în momentul în care se întorc la şcoală. Este irelevant să îi iei şi să-i testezi, pentru că ei, până au ajuns în faza de testare, au interacţionat la intrarea în şcoală cu ceilalţi copii”.

Directorii de şcoli nu ştiu în momentul de faţă cum vor face cu testele pentru că nu li s-a comunicat încă cine trebuie să le cumpere.

În această situaţie este şi Daniela Voinea, directorul Şcolii „Sfinţii Voievozi” din Capitală.

„Aştept informaţii oficiale. Că aşa, dacă stăm să ne luăm după ce vorbim între noi sau după ce auzim nu ştiu pe unde, nu o să facem nimic. Undeva în 2 februarie o să primim ordinul să vedem cum vom funcţiona, probabil că acel ordin va fi comun ca cel din toamnă cu Ministerul Sănătăţii”, spune ea.

De exemplu, în Austria 5 milioane de teste antigen sunt furnizate şcolilor, iar testarea se ştie deja că se va face voluntar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.