Prefectul de Timiș, după vaccinarea anti-COVID: „Nu am resimțit niciun efect secundar”....

Prefectul de Timiș, după vaccinarea anti-COVID: „Nu am resimțit niciun efect secundar”. Noi „fluxuri de vaccinare” în județ

0
DISTRIBUIȚI

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Liliana Oneț, s-a vaccinat luni împotriva coronavirusului la Spitalul CFR din Timișoara.

„Am încredere că am luat decizia cea mai bună în acest context pandemic. Nu am resimțit niciun efect secundar, chiar mă simt mai optimistă că lucrurile vor reintra în normalitate. Vă îndemn pe toți să vă vaccinați, este un pas necesar pentru sănătatea voastră și pentru a ne putea întoarce cu toții la o viață normal”, a precizat prefectul de Timiș.

De asemenea, Prefectura Timiș a anunțat că Liliana Oneț și directorul DSP Timiș, dr. Flavius Cioca, au făcut demersuri la București pentru a suplimenta fluxurile de vaccinare. Nu este vorba despre deschiderea a noi centre de vaccinare anti-covid, ci de suplimentarea fluxurilor existente cu încă nouă.


Dintre acestea, opt vor deservi Timișoara și comunele Giroc și Moșnița Nouă, iar unul municipiul Lugoj. Astfel, locuitorii Timișoarei și ai comunelor limitrofe nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centre de pe raza județului.

Demersurile au fost făcute la colonel dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Centrului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-COV-2, și la dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.