Președintele CJ Timiș, Alin Nica, preia frâiele uneia dintre cele mai importante...

Președintele CJ Timiș, Alin Nica, preia frâiele uneia dintre cele mai importante asociații de dezvoltare intercomunitară din județ

0
DISTRIBUIȚI

55 de comune din Timiș nu au canalizare, iar trei nu au nici rețea de apă curentă. Acest lucru trebuie să se schimbe în următorii patru ani, a transmis președintele CJ, Alin Nica, la preluarea conducerii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Timiș.


Acesta a primit, prin vot, încrederea membrilor organizației, pentru a ocupa funcția de președinte.

„Rolul nostru, al autorităților locale membre ale Asociației, este să facilităm realizarea acestor investiții. Împreună vom reuși să punem în aplicare, să implementăm proiecte finanțate cu bani europeni și să oferim servicii de calitate cetățenilor”, a adăugat șeful CJ.

În urma ședinței de astăzi au fost votați și membrii Consiliului Director: Postelnicu Darius – primar Jimbolia, Pavel Teodor – primar Recaș, Lupu Ionel – primar Mașloc și Savu Luchian – primar Șandra.

ADI Apă – Canal Timiș s-a constituit în scopul reglementării, înființării, organizării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare pe raza unităților administrativ-teritoriale membre.

Alături de Consiliul Județean, din asociație fac parte 79 de comune și orașe. De altfel, ieri a fost acceptată și solicitarea comunei Birda de intrare în cadrul organizației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.