Recenzii favorabile în presa muzicală internațională pentru cel de-al doilea album al...

Recenzii favorabile în presa muzicală internațională pentru cel de-al doilea album al timișorenilor de la Kultika

1
DISTRIBUIȚI

Cel de-al doilea disc al trupei timișorene Kultika, „Capricorn Wolves”, lansat la începutul acestui an în colaborare cu Loud Rage Music, are parte de o serie de recenzii favorabile în presa muzicală internațională, printre primele cuvinte de laudă la adresa acestui material discografic numărându-se recenziile din Nailed Nazarene Magazine (Brazilia), Rozsdagyar (Ungaria) sau Dutchmetalmaniac (Olanda).

„Albumul materializează o întrebare existențială asupra realității în care trăim: ce e real și ce e simulare, ce e simbol și ce e aievea. «Timpul îl măsoară doar oamenii», «timpul nu există de fapt» sunt afirmații axiomatice prezente în conștiința colectivă, astfel conceptul de măsurare și raportare spațial-temporal este extrem de fascinant pentru noi și felul în care ne străduim să-l înțelegem. Titlul albumului – «Capricorn Wolves» – are două componente: o parte astrală, spirituală, această constelație este văzută că fiind la capătul timpului ce se reînnoiește anual, iar lupii impersoneaza lumea și societatea în care trăim și care dictează totul într-un format extrem de distopic: convențiile morale, religia, alimentația, accesul la tehnologie etc – toate acestea alterand puritatea ancestrală a spiritului și libertatea primordială a oamenilor, incatusandu-i în ceva previzibil, dictat, programat.


Această este cumva tema centrală despre care vorbim pe parcursul a aproximativ 47 de minute de-a lungul acestui album”, au spus membrii trupei timișorene despre acest disc.

Albumul a fost lansat în format digital și CD, urmând să beneficieze și de o lansare pe format vinil, pe data de 15 februarie. Pentru a puncta apariția albumului Kultika a lansat și un nou videoclip, realizat de Alexandru Das, pentru piesa „A Fixed Reality for Prometheus’ Identity”.

„Din punct de vedere muzical, orizontul a fost lărgit și mai mult de la precedentul material, existând o predilecte spre lungi pasaje instrumentale, experimentand o dimensiune progresivă și psihedelică cu accent pe muzică veche a anilor ’70, alături de rădăcinile clasice Kultika: Post / Sludge / Black Metal… sumarizand în final o muzică imposibil de catalogat, ermetică și care are propria cale”, au mai transmis membrii Kultika.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.