SCM Politehnica s-a reunit în formulă restrânsă. Campionatul ar putea suferi o...

SCM Politehnica s-a reunit în formulă restrânsă. Campionatul ar putea suferi o „ciuntire”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: SCM Politehnica / Facebook

SCM Politehnica a sunat astăzi adunarea pentru pregătirea returului Ligii Zimbrilor cu doar 11 sportivi. Motivul numărului redus de jucători de sub comanda antrenorului Vlad Caba e legat de convocările la naţională ale handbaliştilor alb-violeţi.

Portarii Tcaciuc și Milenkovic, extremele stânga Barros și Neamțu, pivoții Baican și Enculescu, interii Păiuș, Șomlea și Slavuljica, extremele dreapta Cîmpan și Năstăsie au fost jucătorii prezenţi la primul antrenament în sală în anul 2021. În această perioadă pregătirea se bazează pe factorul fizic iar Vlad Caba va studia opţiuni de promovare a unor juniori la echipa mare. Absenţi motivaţi sunt: Cristian Fenici, Marius Sadoveac și Călin Dedu la reprezentativa de seniori, respectiv Claudiu Pal, Liviu Caba și Aron Dedu la ”tineret”, jucători cantonaţi la Bucureşti până la mijlocul lunii.

”Vom doza efortul în așa fel încât să evităm accidentări sau să nu forțăm.


Băieții au avut program individual de pregătire, iar cei mai mulți dintre ei sunt suficient de maturi pentru a ști că orice zi pierdută, fără activitate, înseamnă o altă zi mai grea la antrenament. Cei mai mulți au fost atenți și la dietă și la mișcare… Nu știm dacă ne permite protocolul medical, ne vom interesa, dar în aceeași măsură nici nu prea avem cu cine să jucăm pe aici, prin zonă… ne este greu să găsim un partener, să vină la Timișoara sau noi să mergem în altă parte, așa că soluția ar fi jocurile școală atunci când vom fi în efectiv complet”, a declarat Vlad Caba.

Antrenorul ar fi cerut FRH ca partidele afectate de condiții de infectare să fie reprogramate, inclusiv pe cheltuială proprie, dar ar fi fost refuzat categoric. Poli a pierdut cu 0-10 ultimele două jocuri din 2020 din cauza COVID-19.

”Am avut destulă perioadă de pauză, ne-am petrecut-o cu cei apropiați, iar acum e timpul să muncim pentru returul campionatului. Trebuie să ne adaptăm situației actuale pentru că realmente ajungi să ai sentimente de îngrijorare față de colegi sau de supărare că nu ai posibilitatea să arăți în teren ceea ce ai pregătit o săptămână sau două la antrenamente”, a spus experimentatul Andrei Păiuş despre situaţia curentă.

SCM Poli se află pe locul 7 în ierarhia primului eşalon. În 3 februarie alb-violeţii întâlnesc Potaissa Turda (TVR), la Sfântu Gheorghe. Din semnalele primite de club până în momentul de față, Liga Zimbrilor se va limita la un tur și un retur, urmând ca fazele play-off și play-out să fie anulate. De asemenea există şanse ca cealaltă bănăţeană, CSM Reşiţa, rămasă fără finanţare de la autorităţile locale, să abandoneze competiţia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.