SCM Timişoara, învinsă de Craiova la revenirea în Bihor

SCM Timişoara, învinsă de Craiova la revenirea în Bihor

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Baschet SCM Timişoara – pagina oficială

SCM Timişoara a fost învinsă astăzi de SCMU Craiova la revenirea în Arena „Antonio Alexe” din Oradea, după ce săptămâna trecută alb-violeţii înregistraseră două victorii aici.


Oltenii s-au impus cu 72-54 la capătul unui meci pe care l-au controlat.

Partida se anunţa foarte strânsă în condiţiile în care ambele echipe aveau cinci victorii şi patru înfrângeri înaintea întâlnirii directe. A fost însă doar parţial o luptă egală. Primul sfert a fost adjudecat cu 20-12 de către craioveni, care şi-au păstrat ecartul la pauză (35-27).

Sfertul 3 a fost câştigat la limită de bănăţeni însă iar ultimele zece minute promiteau un asalt final, de la 47-40 în favoarea celor de la SCMU. Nu a fost însă să fie un duel palpitant pe final, căci avantajul a tot crescut în dreptul lui Vucic şi compania iar ultimele secunde s-au încheiat cu cele două echipe salutându-se. „Leii din Banat” au intrat apoi într-o scurtă şedinţă pe parchet.

Peyton Henson, cu 15 puncte, a fost coşgheterul partidei şi al câştigătorilor. Pentru SCM Timişoara cele mai multe reuşite au fost în contul lui Alex Olah (13), restul marcatorilor alb-violeţilor au fost: Mijajlovic 12, Dragoste 7, Brown 6, Mirkovic 5, Komatina 5, Gajic 3 şi Kelemen 3.

Mâine, SCM Timişoara are un nou meci în aceeaşi sală de pe Crişul Repede, urmând să dea piept cu Dinamo, tot de la ora 16.00 (FRBTV).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.