Timișoara va avea, în sfârșit, și al doilea viceprimar

Timișoara va avea, în sfârșit, și al doilea viceprimar

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara a anunțat că a fost convocată ședința consiliului local în care va fi ales și al doilea viceprimar, după ce mandatul consilierului PSD Ioan Ștefan Szatmari care-l înlocuiește pe Sebastian Răducanu, a fost validat de instanță.


Primarul Fritz va lipsi, însă, de la ședință, după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

„Viceprimarul Municipiului Timișoara Ruben Lațcău, care exercită temporar atribuțiile Primarului, a convocat pentru 19 ianuarie ședința Consiliului Local. Pe ordinea de zi se află alegerea celui de-al doilea viceprimar al Municipiului Timișoara. Consiliul Local este în formulă completă, după validarea consilierului PSD Ioan Ștefan Szatmari care-l înlocuiește pe Sebastian Răducanu, ales senator. Ședința va avea loc la ora 17.00, în sala Filarmonicii Banatul de pe bdul CDLoga nr 2”, a transmis Primăria Timișoara.

Vă reamintim că Ruben Lațcău a fost votat în funcția de viceprimar la mijlocul lunii noiembrie, însă propunerea PNL, Cosmin Tabără, nu a întrunit numărul necesar de voturi, pentru că cele două tabere nu se înțeleseseră încă la nivel de județ. De atunci, vicepreședinții CJT au fost votați, iar desemnarea lui Tabără în funcția de viceprimar ar mai fi acum doar o formalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.