În ce condiții pot deveni jandarmi timișenii interesați de această meserie

În ce condiții pot deveni jandarmi timișenii interesați de această meserie

0
DISTRIBUIȚI

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara desfăşoară, până în 28 februarie, activităţi de recrutare a candidaţilor în vederea susținerii examenului de admitere în cadrul școlilor militare de subofițeri jandarmi.

Pentru această sesiune de examene, sunt scoase la concurs 200 locuri la Școala de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și 200 locuri la Școala de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni.

Cererile-tip de înscriere se completează de către candidați și se depun la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara, strada G. Barițiu, nr. 19-21, până la data de 28 februarie.

Informațiile privind condițiile de participare la concurs și criteriile de recrutare sunt postate pe pagina de internet a unității, la adresa www.jandarmeriamobilatimisoara.ro și pe paginile de internet ale școlilor militare de subofițeri jandarmi, la adresele www.scoaladragasani.ro și www.jandarmeriafalticeni.ro.

Pentru susținerea examenului de admitere în cadrul școlilor militare de subofițeri jandarmi, care are loc în luna martie a acestui an, candidații trebuie să aibă în vedere elementele de noutate față de sesiunile de examen anterioare.

Dosarul de candidat va fi întocmit până la data de 10 martie 2021.

Pentru candidații recrutați de către Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara, evaluarea performanței fizice se va susține, în perioada 18-24 martie 2021, la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Oradea iar proba de verificare a cunoștințelor, respectiv testul scris, la sediul unității, în Timișoara, în 27 martie.

Examinarea medicală se va realiza în perioada 29 martie – 16 aprilie 2021, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concurs.


Vor fi declarați admiși numai candidații care sunt declarați apt medical.

Rezultatele finale ale admiterii vor fi aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe site-ul unității de învățământ până la data de 17 aprilie 2021.

Informațiile privind condițiile de participare la concurs și criteriile de recrutare sunt postate pe pagina de internet a unității, la adresa www.jandarmeriamobilatimisoara.ro/drupal/node/31.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.