Orașul cărășean Oravița este aproape necunoscut pentru cei mai mulți români, în ciuda bogatei și interesantei sale istorii, mai ales din perioada în care a jucat un rol important în provincia habsburgică. Din aceeași epocă, Oravița deține încă un valoros patrimoniu arhitectural, o parte în curs de restaurare. Totodată, există proiecte pentru înființarea mai multor muzee care să prezinte particulartățile istorice și specificul local al zonei, menite să contribuie la transformarea Oraviței într-un oraș turistic.
Un important oraș minier
Oravița a jucat un rol important în timpul administrației habsburgice, interesată să valorifice potențialul minier al Banatului montan. Au fost aduși coloniști din Boemia, Saxonia și Tirol, cunoscuți ca mineri pricepuți, în 1723 s-a mutat aici, de la Timișoara, „Oficiul Minier al Banatului”, iar în 1729 a fost înființată Școala Montanistică din Oravița, pentru calificarea mai multor mineri.
La Oravița au funcționat mai multe topitorii și cuptoare iar localitatea a devenit un important centru industrial al Banatului. La Ciclova Montană, aflată la doar trei kilometri de Oravița, a fost înființată în 1811 o monetărie imperală, unde erau multiplicate coroane și creițari, monede de largă circulație în epocă.
Premiere orăvițene
În 1846, meșteri pietrari din zona italiană Sorrento au început lucrările la calea ferată de munte Oravița-Anina, cu o lungime de peste 33 de kilometri, cu 14 tunele și viaducte, prima construcție feroviară de munte din actuala Românie, care s-a dat în folosință în 1863, inițial pentru transportul mărfurilor, iar șase ani mai târziu și pentru cel al persoanelor. Plecarea se făcea din gara Oravița, terminată în 1847, prima gară cu lift-pasaj pentru acces la peronul situat mai sus de nivelul străzii, care se află pe lista monumentelor istorice.
Încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, localitatea a fost vizitată de diferite trupe de teatru din imperiu iar spectacolele, foarte îndrăgite de orăvițeni, au dus la ideea construirii unui teatru. Clădirea teatrului vechi, o replică în miniatură a celui vienez, a fost construită în 1817, în același an cu teatrul din Arad, acestea fiind cele mai vechi de pe actualul teritoriu al României. Imobilul se remarcă printr-un stil baroc târziu vienez, cu influențe neoclasice la fațade. În cursul secolului al XIX-lea s-au făcut mai multe reparații și în prima jumătate a secolului XX, fără a se aduce imobilului modificări esențiale, noi intervenții fiind făcute și în anii postdecembriști.
Tot la Oravița există și prima farmacie montanistică din Banat, menționată în documente pentru prima dată în 1763 și cumpărată în 1820 de Karl Knoblauch, care a devenit farmacia „La Vulturul Negru”. Vestita farmacie, pe care mai multe generații ale familiei Knoblauch au făcut-o renumită, a funcționat până în 1974 iar astăzi este muzeu.
Patrimoniul arhitectural
Printre numeroasele clădiri monument istoric din Oravița se numără palatul baronului Edler von Hechengarten, coordonatorul Trezoreriei și Căpitanatului Montanistic, edificat în 1727, fostul gimnaziu de fete „Regina Maria”, cunoscut și drept „Casa Zarcula”, imobilul construit în 1746 care a fost casă de modă și restaurantul „Mâța neagră”, fostele băi Kneipp, amenajate la sfârșitul secolului al XIX-lea, baia comunală, sau casa Spilka-Linden, cu însemne masonice, multe dintre acestea necesitând însă lucrări de restaurare.
Un muzeu pentru memoria orașului
De mai mulți ani, se fac demersuri pentru înființarea unui muzeu de istorie a culturii Văii Carașului și proiectul începe să prindă contur. Muzeul, care se amenajează în clădirea vechii primării, o clădire emblematică a orașului, ajunsă însă într-o avansată stare de degradare. Muzeul va cuprinde secții de istorie, multiculturalitate, etnii și etnografie, specificul cărășean în cultura română și europeană, cultură, artă și tradiție, precum și priorități științifice bănățene. O parte inedită a muzeului se dorește a fi secțiunea statuetelor de ceară. Acestea vor reprezenta toate personalitățile care au trecut prin Oravița, din dorința ca acest muzeu să devină cu adevărat emblematic pentru oraș și să fie cât mai atractiv pentru turiști.
Clădirea a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a fost între 1796 și 1801 sediul Administrației Monetare și Minieredupă care, până în 1855, aici a funcționat primăria (magistratul) orașului. În următorul sfert de secol a fost sediul direcției miniere StEG (Societatea privilegiată cezaro-crăiască austriacă de căi ferate de stat, după care a redevenit primărie până în 1951 și sediu administrativ raional în anii în care s-a impus modelul de administrație sovietic.
După reorganizarea administrativă din 1968, clădirea a găzduit mai multe instituții și locuințe sociale și în ultimii ani a fost părăsită.
Surse foto: caon.ro, expressdebanat.ro, urbanism.oravita.ro, wikiwand.com, gazetadinvest.ro, facebook.com/banatulmontan
