George Denis a lansat albumul de debut, care conține muzică de film...

George Denis a lansat albumul de debut, care conține muzică de film destinată evadării din cotidian

0
DISTRIBUIȚI

Compozitorul timișorean George Denis a lansat la sfârșitul anului trecut albumul său de debut, „Hollows Of Time”, un material discografic care conține opt piese, discul fiind mixat și masterizat de Ovidiu-Dodo Moldovan.

„De când îmi amintesc, muzica a făcut parte din viața mea într-un mod activ, dar schimbându-și formele în timp. Când am fost mic am făcut parte dintr-un ansamblu de dansuri și pot spune că de acolo au început și primii mei pași în muzică, deoarece la vârsta de 11-12 ani am început să învăț să cânt la acordeon”, a povestit George Denis.

Compozițiile tânărului artist aflat la început de drum, includ atât partituri originale minimalistice, experimentale, cât și pentru muzică de cameră și orchestre simfonice.

„Această direcție a venit vizionând multe filme. La început nu am fost conștient de impactul muzicii, dar cu timpul mi-am dat seama că muzica este la fel de importantă precum imaginile din film. Fascinat de acest lucru, am ascultat foarte mult muzică de film. De aici a pornit, deoarece în film, muzica cu orchestre simfonice sau muzica de cameră sunt cele mai des întâlnite, deși acum cu ajutorul tehnologiei aceast spectru sonor s-a mărit, având la dispoziție tot felul de echipamente care îți permit să experimentezi cu tot felul de sunete”, a spus muzicianul.

Albumul de debut al lui George Denis este promovat și cu ajutorul unui videoclip la piesa Ethereal, în care apar și membrii formației Mezzo Quartet, filmat la librăria La Două Bufnițe din Timișoara.

„Știam de la început că voiam să compun patru – cinci piese pentru a le lansa sub formă de EP.


Pe parcurs, lucrând la piese, aveam senzația că timpul stă în loc când compuneam, nu-mi dădeam seama cum treceau orele. De aici a venit numele albumului «Hollows of Time», care mai mult sau mai puțin asta înseamnă – «goluri de/în timp». Continuând să compun am ajuns la opt piese, în loc de patru – cinci cum mă gândeam inițial. Albumul a fost mixat și masterizat de Ovidiu-Dodo Moldovan, care a fost un sprijin în tot procesul de creare a albumului, iar artwork-ul a fost realizat de Andreea Hodineanț, care e cunoscută și ca Altheya. Ideea videoclipului a apărut în urma discuțiilor cu Dodo și mă bucur mult că am reușit să facem acest videoclip, deoarece am reușit să-i cunosc pe cei de la Mezzo Quartet. Așadar, pentru mine experiența înregistrării și filmării videoclipului a fost specială. Filmarea și editarea videoclipului a fost făcută de aceeași Altheya”, a mai spus muzicianul.

Scopul muzicii de film create de tânărul compozitor timișorean este acela de a oferi audienței o evadare din cotidian, iar pentru perioada următoare George Denis intenționează să rămână în aria genului muzical care îi este aproape de suflet.

„Pentru mine muzica este o conversație, într-o parte aflându-se muzicianul, compozitorul, artistul spunând o poveste prin muzică, iar de partea cealaltă publicul care are o reacție/răspuns la ce aude. Acest lucru am încercat și prin piese mele, să captivez într-un fel ascultătorul ca să poata uita măcar pentru câteva minute de vremurile în care ne aflăm. Muzica de film este aproape de sufletul meu și chiar dacă cel mai des întâlnit gen muzical in filme este cu orchestre simfonice, care duce spre muzica clasică, apar tot mai multe filme care adoptă o coloana sonoră minimalistcă, experimentală, cu influențe de rock. Deci, posibil să mă vedeți compunând tot felul de muzică“, a mai adăugat George Denis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.