Lewis Stalworth şi-a întrerupt contractul cu SCM Timişoara după o accidentare gravă....

Lewis Stalworth şi-a întrerupt contractul cu SCM Timişoara după o accidentare gravă. Dragan Petricevic: „Vom fi nevoiți să ne întărim”

0
DISTRIBUIȚI

Echipa de baschet alb-violetă a rămas cu un jucător străin mai puţin în lot. SCM Timişoara a anunţat astăzi despărţirea de americanul Lewis Stalworth IV, la dorinţa jcuătorului, după ce acesta a suferit o accidentare gravă la genunchi în meciul cu CSO Voluntari (scor 62-77) din urmă cu o lună. Antrenorul şi managerul secţiei de baschet, Dragan Petricevic a precizat că „leii” îşi vor completa echipa, dar doar după următorul turneu din LNB.

Accidentarea lui Stalworth IV s-a dovedit a fi deosebit de gravă, jucătorul vrea să se opereze în SUA. „De altfel, la scurt timp după ce va ateriza la San Francisco, Lewis va fi consultat de un medic ales de el pentru stabilirea pașilor următori în vederea efectuării intervenției la genunchi”, se arată în comunicatul clubului. Intervenţia chirurgicală înseamnă şi o absenţă mai îndelungată de pe parchet, prin urmare baschetbalistul sosit în vara trecută pe Bega a ajuns la un acord cu clubul pentru a-şi rezilia contractul.

„Vreau să îi mulțumesc antrenorului Dragan, celor de la birou, orașului Timișoara, suporterilor și în special colegilor mei. Cât timp am evoluat aici am crescut nu doar ca jucător, ci și ca om. Orașul m-a adoptat și chiar mi-a plăcut perioada petrecută aici. Îi mulțumesc antrenorului Dragan Petricevic pentru că a dorit și a făcut tot posibilul ca eu să devin cel mai bun jucător posibil și pentru că a crezut în mine atât în momentele bune, cât și în cele mai puțin bune. Colegilor mei le voi fi întotdeauna recunoscători pentru timpul petrecut pe teren și în afara lui. Când ne-am antrenat, când am ridicat greutăți la sala de forță și când am jucat fotbal au fost unele dintre cele mai importante momente petrecute aici. Este o situație foarte dificilă pentru mine, le urez tuturor mult succes în continuare! Timișoara a devenit un loc special pentru mine și nu voi uita perioada petrecută aici și dragostea oferită mie și soției mele.


Sper ca acesta să nu fie un mesaj de adio, îmi doresc să ne revedem cu toții în curând. Hai, <<leii>> din Banat!”, a declarat Lewis Dolphin Stallworth IV.

„Cea mai nedorită situație din viața unui club și în primul rând pentru un jucător este atunci când cele două părți trebuie să se despartă din cauza unei probleme medicale. Cu părere de rău ne despărțim de Lewis. A trecut prin perioade grele la noi, și-a dorit foarte mult să rămână aici și totodată s-a dedicat vieții de aici. A venit împreună cu soția, cei doi s-au simțit foarte bine la noi. În prima fază a trebuit să stea în carantină timp de 14 zile, deoarece a venit din Statele Unite ale Americii, iar ulterior a contractat virusul ce provoacă boala Covid-19 și a fost nevoit să stea din nou în izolare. A pierdut destul de multe meciuri la început, iar în momentul în care a prins o formă și a început să devină jucătorul pe care l-am dorit de la bun început s-a întâmplat această accidentare neplăcută la începutul lunii ianuarie. Suntem cu toții optimiști, inclusiv cei din staff-ul nostru medical, că Lewis se poate recupera într-o perioadă scurtă de timp, însă probabil că această perioadă nu va fi suficient de scurtă și nu vom putea continua sezonul cu un jucător mai puțin în lot. Lewis și-a exprimat dorința de a se întoarce acasă și de a se opera pentru a deveni apt în vederea începerii sezonului următor. I-am înțeles dorința, este absolut normal să ne înțelegem, este o despărțire mai mult decât amiabilă, în termeni buni pentru toată lumea. Când vorbim însă despre o accidentare, așa cum am spus, nu este nimic bun… Va trebui să jucăm încă un turneu cu un străin mai puțin în lot, nu va fi ușor să ducem așa restul sezonului și cu siguranță pe parcursul lunii februarie ne vom orienta spre un alt jucător. Altfel ne va fi greu, campionatul este unul foarte disputat, după cum se poate observa toate echipele se întăresc, fac schimbări. Lupta pentru accederea în play-off devine din ce în ce mai aprigă, nici noi nu vom lăsa lucrurile să meargă așa și vom fi nevoiți să ne întărim, însă despre acest lucru vom vorbi abia după turneul următor”, a spus şi antrenorul-manager Dragan Petricevic.

SCM Timişoara e pe 7 în actualul sezon al Ligii Naţionale, cu şase victorii în 11 partide şi va disputa următorul turneu de campionat la Cluj, unde o va întâlni pe CSA Steau şi gazda U-BT în zilele de 8 şi 9 februarie, de la orele 16.30, respectiv 19.30 (ambele jocuri sunt televizate pe Digisport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.