p>

Frigiderele au fost achiziționate și donate Primăriei Timișoara, spre a fi folosite în cele două centre municipale.
„Săvârșind asemenea fapte de întrajutorare, Biserica rămâne credincioasă îndemnului mântuitor: «Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui» și împlinește cuvântul apostolului Pavel: «Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos»”, a transmis, miercuri, Biroul de presă al Centrului eparhial.