Românii blocați în Aeroportul de la Cancun au primit acces pe teritoriul...

Românii blocați în Aeroportul de la Cancun au primit acces pe teritoriul Mexicului

0
DISTRIBUIȚI

Românii blocați în Aeroportul de la Cancun au primit acces pe teritoriul Mexicului, iar ministrul de Externe din Statele Unite Mexicane a transmis regrete pentru impactul negativ produs de acțiunile autorităților din țara sa, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Convorbirea dintre ministrul de Externe român, Bogdan Aurescu, și omologul său din Mexic, Marcelo Ebrard Casaubón, a avut rezultat pozitiv pentru românii blocați pe Aeroportul din Cancun.

„Autoritățile mexicane au remediat, în regim de urgență, situația cetățenilor români blocați pe aeroportul internațional din Cancun. De asemenea, ministrul mexican al afacerilor externe a transmis omologului român, în numele Guvernului țării sale, regrete pentru impactul negativ produs de acțiunile autorităților mexicane”, transmite MAE.

Astfel, tuturor cetățenilor români blocați în aeroport li s-a permis accesul pe teritoriul Statelor Unite Mexicane.

Excepție au făcut cinci cetățeni români, pentru care a fost dispusă măsura nepermiterii intrării, din cauza existenței unei alerte de securitate individuale, aceștia urmând să se întoarcă în țară în cursul zilei de joi.

Toți cetățenii români au fost reevaluați în mod individual cu privire la condițiile de intrare pe teritoriul mexican.

Potrivit MAE, însărcinatul cu afaceri ad interim din cadrul Ambasadei României în Statele Unite Mexicane s-a aflat în aeroport pe durata derulării procedurilor și a acordat asistență cetățenilor români care au avut nevoie de informații, sprijin pentru asigurarea traducerii și îndrumare pentru completarea formularelor.


Acesta a fost asistat și de consulul onorific al României la Cancun.

De asemenea, ca urmare a demersurilor efectuate mai ales cu prilejul discuției telefonice a ministrului Aurescu cu omologul mexican, când partea română a subliniat că alertele de securitate cu caracter general vizând persoanele de cetățenie română sunt inadmisibile, autoritățile mexicane au confirmat faptul că eventualele alerte de securitate care pot afecta dreptul cetățenilor străini de intrare pe teritoriul mexican trebuie să fie întotdeauna cu caracter individual, iar eventuale decizii de nepermitere a accesului pe teritoriul mexican trebuie fundamentate pe evaluări individuale, de la caz la caz, și nediscriminatorii.

Partea română și cea mexicană vor păstra în perioada următoare un contact apropiat pentru prevenirea unor probleme similare.

Însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei României din Mexic va rămâne în Cancun în următoarele zile pentru a se asigura că cetățenii români care nu au primit acord de intrare vor părăsi teritoriul mexican și pentru a rămâne în contact cu autoritățile locale.

De asemenea, MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români să manifeste precauție cu privire la decizia de a călători în scop turistic în această perioadă, mai ales în cazul destinațiilor care sunt afectate de pandemia de COVID-19. MAE reamintește, în context, că zonele Ciudad de Mexico și Cancun sunt clasificate ca zone cu risc epidemiologic ridicat în contextul pandemiei de COVID-19 (Ciudad de Mexico este considerată zonă roșie, iar Cancun, zonă portocalie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.