Surpriză pentru un șofer de TIR care s-a prezentat la vama cu...

Surpriză pentru un șofer de TIR care s-a prezentat la vama cu Serbia. Ce au descoperit polițiștii de frontieră

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa au depistat şase migranți din Afganistan şi Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera cu statul vecin ascunşi într-un automarfar încărcat cu plăci de pal.

Joi, la Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un sârb, aflat la volanul unui TIR înmatriculat în Serbia.


Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, plăci de pal, pe ruta România – Serbia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, s-a constatat că sigiliul de fabrică era rupt, iar în interiorul autovehiculului au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, printre încărcătură, şase străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Moraviţa pentru cercetări, unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din şase cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 22 şi 46 de ani.

Bărbaţii au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge ilegal în vestul Europei. Au mai relatat că într-o parcare de TIR-uri, pe autostrada A1 după localitatea Orăştie, au rupt sigiliul şi s-au urcat în mijlocul de transport fără ştirea şoferului.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar la finalizarea cercetărilor fiind dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.