Toate firmele care rețin la sursă impozit pe venit, obligate să depună...

Toate firmele care rețin la sursă impozit pe venit, obligate să depună până la 1 martie Declarația 205

0
DISTRIBUIȚI

Contribuabilii care reţin la sursă impozitul pe venituri, indiferent că este vorba de cel din dividende, dobânzi sau din alte surse, dar şi intermediarii sau societăţile de investiţii au obligația de a depune anual la Fisc Declarația 205 pentru a raporta datele pentru fiecare beneficiar de venit, a transmis avocatnet.ro. Agenția Națională de Administrare Fiscală a actualizat săptămâna trecută formularul electronic al declarației, astfel că firmele pot începe deja raportările. Până acum termenul de depunere era 31 ianuarie, însă din 2021 termenul este ultima zi a lunii februarie, care în acest an este o zi nelucrătoare, astfel că termenul se mută automat pentru 1 martie.

Formularul electronic 205, ce reprezintă declaraţia informativă privind impozitul reţinut la sursă, veniturile din jocuri de noroc și câștigurile/pierderile din investiții, a fost actualizat de către Fisc. Regulile pentru completarea și depunerea formularului sunt incluse în Ordinul ANAF nr.


48/11.01.2019.

Declaraţia se completează şi se depune de către plătitorii de venituri care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturilor cu regim de reţinere la sursă a impozitului, conform Codului Fiscal, pentru următoarele tipuri de venituri:

venituri din dividende;

venituri din dobânzi;

venituri din lichidarea persoanei fizice;

venituri din pensii;

venituri din premii;

venituri din jocuri de noroc;

venituri din alte surse.

Declarația se depune și de intermediarii/societățile de administrare a investițiilor/societățile de investiții autoadministrate pentru câștigurile/pierderile din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar, definit potrivit legii, cu excepția veniturilor neimpozabile.

Potrivit ordinului ANAF menționat, în cazul în care, în cursul anului, la nivelul aceluiași plătitor, au fost efectuate plăți privind mai multe tipuri de venituri, se completează un singur formular. De asemenea, pentru fiecare tip de venit plătit se generează, în același formular, câte un tabel, înscriindu-se datele corespunzătoare pe beneficiari de venit, aferente anului de raportare.

Declaraţia trebuie depusă online, prin utilizarea serviciului de depuneri declaraţii online pe e-guvernare.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.