Un șofer s-a dat peste cap cu mașina, după care a luat...

Un șofer s-a dat peste cap cu mașina, după care a luat plăcuțele de înmatriculare și a dispărut

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-239387961">

Şoferul unui autoturism Audi a pierdut controlul volanului, într-o curbă la dreapta, cel mai probabil din cauza vitezei excesive, a lovit o bordură şi apoi s-a răsturnat, a transmis adevarul.ro. Incidentul s-a petrecut sâmbătă seara, în Hunedoara, pe strada Victoriei, în faţa Liceului de Informatică „Traian Lalescu”. În urma impactului violent, o roată s-a rupt şi a „zburat” în gardul liceului. Maşina a alunecat pe plafon, cu celelalte trei roţi în sus, încă peste 20 de metri pe carosabil, oprindu-se pe trecerea de pietoni din faţa unităţii şcolare.

Conform sursei citate, martori ai evenimentului rutier susţin că şoferul a ieşit din autoturismul distrus aproape complet, ar fi luat plăcuţele de înmatriculare şi s-a făcut nevăzut în scurt timp. La faţa locului au ajuns echipajele de prim ajutor şi ale Descarcerării. Pompierii au găsit urme de sânge în autoturism şi spun că nu au dat de persoana sau persoanele aflate în interior.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Sursa foto: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.