Zeci de cetăţeni din Afganistan și Pakistan, depistați de poliţiştii de frontieră...

Zeci de cetăţeni din Afganistan și Pakistan, depistați de poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal granița cu Ungaria

0
DISTRIBUIȚI

În ultimele 24 de ore, în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni, au fost depistați, ascunşi în cinci automarfare, 32 de cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 9 februarie 2021, în jurul orei 12.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier, înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetăţean bulgar.

Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ciocolată pe ruta Turcia-Germania.

În urma efectuării controlului, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, cincisprezece cetăţeni străini.


În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt doisprezece cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 27 de ani şi trei cetăţeni din Pakistan în vârstă de 19 ani, toți fiind solicitanţi de azil în România.

În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au efectuat controlul amănunțit asupra a patru automarfare conduse de doi cetăţeni turci, un cetăţean bulgar şi un român. Cei patru şoferi transportau diverse mărfuri pentru societăţi din Germania şi Marea Britanie, iar în interiorul compartimentelor de marfă au fost descoperiţi ascunşi şaptesprezece cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse intre 15 şi 24 de ani, solicitanţi de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.