17 medalii de aur obţinute de înotătorii timişoreni la o competiţie din...

17 medalii de aur obţinute de înotătorii timişoreni la o competiţie din Ungaria

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Sabin Avram / Facebook

Înotul este unul dintre sporturile cele mai afectate de pandemie, mai ales în oraşul de pe Bega. Totuşi, sportivii localnici au găsit o modalitate prin care să-şi continue activitatea în bazin. În weekend-ul trecut, sub egida CSU Politehnica Timişoara au fost obţinute nu mai puţin de 33 de medalii la o competiţie prestigioasă de peste graniţă – concursul de înot „Tavaszváró”, care a avut loc la Hódmezővásárhely (Ungaria).

Sub culorile tinerei secţii alb-violete au concurat şi înotătorii de la CS Aquasport Timişoara. Andrei Șimon (23 ani), Emil Dăncăneț (17 ani), Bogdan Checicheș (17 ani), Letiția Motoș (16 ani), Leonard Leucuța (20 ani), Lucian Hoțea (14 ani), Samira Ahmad (17 ani), Mihai Toma (15 ani), Marina Făgădar (16 ani) și Andreea Hornea (17 ani) au fost reprezentanţii lui „Poli”.


Şimon a obţinut şase locuri 1: la proba 100 m liber, la 200 mixt, 100 fluture, 100 spate, 200 fluture şi 50 fluture, dar şi argint la 50 liber şi 100 bras. Dăncăneț a luat două medalii de aur în probele: 100 bras şi 50 bras, cât şi un argint la 50 bras. Checicheș a obţinut bronz la 200 fluture şi la 50 fluture; Motoş, aur la 50 fluture, argint 400 mixt şi 200 fluture, bronz: la 100 fluture, 200 mixt; Leucuţa, aur 200 spate, argint 50 spate, bronz 100 spate; Hoțea, aur la 200 bras şi 100 bras; Ahmad aur 50 spate; Toma, aur 50 spate, argint 100 spate, bronz 200 spate; Făgădar, aur 400 mixt şi 200 fluture, Hornea, argint 200 fluture, bronz 200 bras şi 50 bras.

„Din păcate, din cauza carantinării orașului Timișoara și a interzicerii antrenamentelor sportive, participarea la Cupa României, la sfârșitul lunii este pusă în pericol, fiind obligați să nu avem continuitate în pregătire”, a scris antrenorul Sabin Avram pe pagina personală de Facebook.

Foto: Sabin Avram / Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.