ALERTĂ Localitățile din zona Deta – Moravița riscă să rămână fără gaze...

ALERTĂ Localitățile din zona Deta – Moravița riscă să rămână fără gaze naturale. OMV Petrom anunță motivul și soluția ca să fie evitată criza

0
DISTRIBUIȚI

OMV Petrom a transmis, aseară, un comunicat de presă în care anunță epuizarea naturală a zăcământului de gaze naturale din localitatea timișeană Partoș, ultimul din zonă aflat în exploatare. Zăcămintele din zonă au alimentat cu gaze naturale, direct, consumatorii din localitățile Banloc, Voiteg, Deta, Denta și Stamora-Moravița, acestea fiind racordate direct la conducta care transporta gazele de transport.

”În ultimii trei ani, producția medie zilnică de gaze naturale produse de zăcământul Partoș a fost, în medie, de numai 3.500 Smc/zi, insuficientă pentru necesarul de consum al localităților menționate, în special în timpul sezonului rece. Începând cu luna noiembrie 2020, OMV Petrom nu mai produce gaze naturale în această zonă, fiind inițiate procedurile necesare încetării concesiunii zăcământului Partoș.


În aceste condiții, întregul consum de gaze naturale al acestor localități trebuie asigurat din SNT, activitate care excedează atribuțiilor unui producător de gaze naturale. Facilitățile existente aferente zăcământului Partoş vor intra în proces de abandonare ca parte a procesului de încetare a concesiunii petroliere”, se arată în comunicat.

OMV Petrom susține că în ultimii opt ani ”a notificat de nenumărate ori autoritățile locale, centrale și operatorii de transport și distribuție despre declinul producției şi necesitatea identificării și implementării unei soluții alternative de alimentare, care să asigure continuitatea pe termen lung în alimentarea cu gaze naturale a acestor localități. Potrivit legislației in vigoare, obligația de identificare și implementare a unor soluții de conectare la SNT revine distribuitorilor locali, in colaborare cu Transgaz”.

Pentru că închiderea exploatării înseamnă, practic, în acest moment, ca toate aceste localități să rămână fără gaze naturale,  OMV Petrom !își menține propunerea de a preda această conductă de gaze către oricare entitate care are responsabilitatea transportului sau distribuției de gaze naturale”. Compania susține că ”reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului și reprezentanți ai autorităților locale au fost informați si vor implementa soluțiile necesare pentru a asigura continuitatea in alimentarea cu gaze a localităților menționate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.