Alin Nica despre prelungirea carantinei: „Un abuz fără precedent și o bătaie...

Alin Nica despre prelungirea carantinei: „Un abuz fără precedent și o bătaie de joc”. Ce solicitări a transmis ministrului Sănătății

0
DISTRIBUIȚI

Președintele Consiliului Județean Timiș este de părere că prelungirea „de la centru” a unei carantine care s-a dovedit ineficientă, este un abuz. „Faptul că această carantină a Timișoarei a fost prelungită de secretarul de stat Raed Arafat în mod abuziv aș spune, pentru că nu am văzut temeiul juridic care îi permite acest lucru, reprezintă pentru noi, timișenii și timișorenii, o palmă peste obraz, un abuz fără precedent și o bătaie de joc la adresa noastră”, a spus astăzi Alin Nica.

„Această carantină formală, am văzut cu toții că nu și-a arătat efectele și noi o știam din capul locului că așa va fi. Atâta timp cât lucrurile merg înainte în același mod nu te ferește de virus. Măcar să fi făcut carantina așa cum scrie la carte și atunci să se fi văzut efectele în plan medical. În schimb, aceste două săptămâni au chinuit peste 400.000 de oameni în mod nejustificat și inutil. Aceste două săptămâni au chinuit zeci, sute, mii de firme care fie și-au închis activitatea fie au avut probleme. De asemenea, presiunea pe spitale și pe ATI nu s-a redus, dimpotrivă, a crescut. Forțele de ordine n-ar mai trebui să fie chinuite la intrările în oraș. Nu mai putem să punem în pericol sistemul de educație.


Aș dori să îi transmit domnului Arafat că în loc de restricții ar face bine să operaționalizeze unitatea de terapie intensivă din curtea Spitalului Municipal”, a mai spus Nica.

Liderul administrației județene solicită implicarea medicilor de familie în procesul de vaccinare pentru a accelera procesul de imunizare al populației. De asemenea, într-o adresă oficială trimisă azi dimineață Ministerului Sănătății, Alin Nica dorește aprobarea pentru Timișoara a unui set de măsuri care să evite carantina.

„Așa cum se poate observa în baza unei analize empirice, măsura carantinării nu a fost una eficientă, conform datelor DSP Timiș, rata de infectare a crescut în perioada stării de carantină. În aceste condiții, pentru a sprijini reducerea ratei de incidență sub nivelul de alertă, vă solicităm implementarea a cinci măsuri urgente care vizează domeniul sănătății publice și care sunt deosebit de importante în gestionarea situației de risc epidemiologic și biologic de la nivelul municipiului Timișoara și a zonei periurbane, după cum urmează:

  1. Implicarea medicilor de familie în procesul de vaccinare pentru a accelera procesul de imunizare al populației;
  2. Înființarea unui centru drive through de vaccinare;
  3. Prelungirea programului de funcționare a cel puțin 5 centre de vaccinare după modelul centrului non-stop de la Spitalul Județean;
  4. Creșterea cu 50% a dozelor de vaccin alocate județului Timiș;
  5. Reoperaționalizarea unității mobile ATI din curtea Spitalului Municipal, acțiune care va aduce un plus de 8-10 paturi ATI”, se arată în adresa trimisă la București de Alin Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.