Robert Magheți, artistul cunoscut melomanilor grație activității sale alături de formația Sistem și proiectul Cobzality împlinește astăzi frumoasa vârstă de 40 de ani, ocazie cu care PRESSALERT.ro îi urează un sincer La Mulți Ani!
Artistul a colaborat în ultimii ani la o serie de musical-uri și recent, proiectul Cobzality a fost implicat în lecțiile muzicale derulate sub genericul Pavilion Muzical. În cele ce urmează am realizat un interviu alături de artistul născut în 29 martie 1981 la Timișoara.
– Care sunt primele tale amintiri despre muzică?
– Noroc cu ai mei, care erau foarte bine puși la punct cu arta occidentală, pentru anii ăia. Erau un fel de hipsteri și în muzică și în amenajări interioare. Prin urmare, cadrul ambiental în care se asculta Beatles, Police, Queen, Clapton, Mike Oldfield sau Phoenix era deja pregătit pentru un viitor artist cu mintea deschisă către arte faine (cum îmi place să cred că sunt eu) . Mama spunea că fredonam pe la 2 ani și ceva „Let it Be” și a decis să nu lase asta la voia întâmplării…
– Care au fost primele tale apariții în fața publicului?
– În clasa a doua, cred, 1988, pe scena Operei Naționale, recitam o poezie închinată tovarășului. Și trebuia să țin în brațe un tablou mare cu el în timpul actului artistic. Am făcut-o, însă am ținut tabloul cu capul lui Ceaușescu în jos…Apoi, după Revoluție, odată cu admiterea la Liceul de Muzică „Ion Vidu”, au urmat aparițîi trimestriale pe frumoasa scenă a liceului.
– Cum era scena muzicală timișoreană în anii tăi de început în comparație cu vremurile actuale… cele de dinaintea pandemiei?
– Fermecătoare. Pe lângă scena clasică de la „Capitol”, unde era o „obligație de serviciu” să fim săptămânal prezenți, am avut noroc de părinți care aveau încredere în mine chiar și înainte de liceu. Așa că începând cu ’95 eram nelipsit de la session-urile de la liceul „Mincu”, Student Fest-urile unde i-am văzut pentru prima oară pe cei de la Survolaj și Quo Vadis, sau show-urile open-air din Centru sau Unirii unde îi sorbeam în ochi și urechi pe Blazzaj, Neurotica, Timpuri Noi, Sarmalele Reci sau Cargo.
– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?
Am oscilat între vinil-urile mamei, care era consumatoare de muzică preclasică și clasică, dar și de folk-uri mișto (Baniciu, Șeicaru, Hrușcă, Sterian) și benzile de magnetofon ale tatălui, care m-au ‚programat’ subliminal către rock, pop-rock sau jazz. Însă, în decursul anilor, am avut marele noroc să interacționez cu fini cunoscători de muzici mari, care m-au dus la ‚next level’ în cultură muzicală modernă din zona rock progresiv, jazz rock sau alte experimente artistice fascinante. Trebuie să îi menționez aici pe Călin Pacatiuș de la Radio Timișoara, sau Jozsef Balogh, tatăl talentatului basist și prieten din copilărie, Arthur Balogh. Datorită lor, eu începeam să visez și să evadez în alte universuri pe coloane sonore asigurate de Marcus Miller, Bill Evans, Mike Stern sau Dream Theater, în funcție de doza de liniște sau revoltă a vârstei.
– Ai devenit cunoscut grație activității tale în trupa Sistem. Cum vezi acum perioada aceea? Care-s cele mai frumoase trei momente pe care le-ai trăit în Sistem?
– Doar 3 e greu… Începea în 2001, Gala Hagi, ani mai târziu la aderarea României la UE, Bruxelles, însă 3 pe care le am la suflet ar fi:
-Eurovision 2005 – primul show de nivel înalt, internațional al trupei, cu valențe reprezentative, patriotice
– Opening Act pentru Depeche Mode 2006
– Revelion Nokia, Berlin 2006 – 1 milion de spectatori în fața scenei de la Poarta Brandenburg.
– Cu Sistem ați cântat adesea și în afară țării. Cu ce v-au ajutat aceste ieșiri, ce ai învățat din ele?
– Alături de echipa de management și impresariat a trupei coordonată de Anca Lupes și Zoli Toth, (poate unul dintre cele mai profesioniste tandemuri de management artistic din România ultimilor 30 ani) ieșirile noastre în afara țării au fost ca un fel de practică pentru modele profesioniste de logistică și performance, pe care să le aplicăm înapoi în țară, sau mai târziu în proiectele artistice personale.
– Cum ți se pare piața de concerte din România, în raport cu cele din țările din vecinătatea noastră? Ce ne lipsește ș ice avem în plus?
– Neavând experiență de promoter, nu pot spune cu acuratețe ce lipsește sau ce avem în plus față de alte state în domeniul event-urilor, însă din perspectiva artistului sau spectatorului consider că lucrurile au evoluat din bine în mai bine. Cred că am acoperit toate teritoriile, atât geographic cât și artistic. De la clasic la jazz, de la rock la blues, de la EDM la world-music sau musical. Toate la un nivel foarte apropiat de ce vedeam altădată doar în filme…
– Se poate trăi decent din muzică în România? Ce fel de muzică trebuie să abordezi pentru a-ți asigura un trai din așa ceva?
– Dacă ne referim la cifre, bineînțeles că main-stream-ul deține supremația cifrelor, având în vedere susținerea și expunerea, care mai nou poate fi monetizată datorită rețelelor de social media sau streaming. Însă a trăi „decent” e relativ. În funcție de așteptările artistului de la el însuși, „decent” poate oscila între filme sau cafele în oraș și 5 excursii pe an în rețea de minim 5* la cazare și 3* Michelin la mâncare.
– Proiectul Cobzality… cum o mai duce? Ce planuri aveți?
– O duce bine, suntem în lucru la un album nou pe care l-am tot amânat din varii motive, însă nimic nu e întâmplător.
Se pare că treaba se va desăvârși în 2022, când vom împlini 10 ani de activitate.
– Cum ți se pare evoluția muzicii „pop“ din România?
– Rapidă! Avem studiouri și producători care s-au aliniat la trendurile internaționale de succes, mult mai rapid decât s-a reușit în celelalte stiluri.
– Există o sumedenie de artișți care cântă cover-uri. La noi și afară. Care este părerea ta visavis de acest subiect?
– Pentru că și eu cant într-un proiect de covers, consider fenomenul super util, cu niște condiții. Atâta timp cât nu te pierzi între mai multe proiecte și nu transformi treaba asta într-o alergătură după bani obositoare și distructivă artistic, totul e ok. În cazul meu, a fost o diversificare a tehnicii instrumentale și a repertoriului care m-a ajutat enorm în proiectele personale.
Cea mai haioasă definiție pentru „muzicant vs muzician” a dat-o Viorica din Clejani la o emisiune: „Muzicianul cânta pe note. Muzicantul pe bancnote”.
– Nu există un cover executat mai mult sau mai puțin inspirat, există doar reacția de fericire a celor din fața scenei. Dacă vrei o analogie brutală, și o orchestră simfonică execută cover-uri. Diferența o face abordarea dirijorului, însă Carmina Burana a fost scrisă în 1935 și încă ‚rupe’ scenele…
– De unde îți vine inspirația pentru piesele proprii și care este mesajul pe care vrei să îl transmiți cu muzica ta?
– În Cobzality mă ocup de secțiunea ritmică și de ‚aerisirea finală’ a pieselor. În munca de studio, mă inspiră frază marelui arhitect german Mies van der Rohe – „Less is more”.
– Ce părere ai de muzică mainstream și underground românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac? Ce lipsește din scenă autohtonă?
– Îmi place cum au evoluat amandouă până aproape de contopire (rar se mai poate vorbi în anii ăștia de „underground”) Am activat în mainstream-ul de la începuturile showbiz-ului „nou”, respectiv anii 2000. Pe atunci, era la stadiul de experiment fain, organic, aproape inocent. Apoi a devenit știință, business, forță economică. Blazzaj, Golan, Șuie Paparude, Unu’ și mai târziu R.O.A., Gojira & Planet H, Shukar Collective, Byron, Urmă, Kumm, Neurotica, din astea. La artiști, sunt atât de mulți și de faini că o lăsăm pentru alt interviu, dacă ești de acord.
– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în carieră ta și de ce?
– În carieră de instrumentist într-un proiect de autor, cred că Sade, 2011, Budapesta. Am primit la show-ul ăla mai multă muzică, elegantă, artă, visuals, profesionalism, execuție, interpretare, stări elevatoare decât mi-aș fi imaginat vreodată că pot duce… Dacă vorbim de cariera de instrumentist de musical, în mod cert „Lord of the Rings – The Musical”, Londra 2008… Cuvintele descriu greu level-ul la care m-am îndrăgostit iremediabil de domeniul ăsta, în care activez deja de peste 10 ani.
– Cât timp acorzi repetițiilor? Ai vreun „ritual“ înainte de concert?Ce te faci în momentul în care ai uitat ceva….din performance-ul de pe scenă?
– Repetăm puțin și eficient. Înainte de concert, o mică rugăciune. Face minuni. Când avem probleme pe scenă, experiența celor aproximativ 20 de ani de scenă își spune cuvântul astfel încât publicul să nu sesizeze „gherlele” de pe scenă.
– Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată în cariera muzicală? Dacă ar fi să dai un sfat celor care se gândesc să pășească pe acest drum, care ar fi acela?
– Nu am primit un sfat anume, însă din interacțiunea cu oamenii care m-au îndrumat sau din diverse momente importante în activitatea mea pot trage concluzia (sau pot sfătui) astfel: niciodată să nu încerci să fii ca artist altceva decât ești ca om, sufletește vorbind.
– Ne îndreptăm cu pași repezi spre Timișoara 2023, capitală culturală europeană. Vom face față cu brio? Cum stăm la capitolul pregătiri? Ce ne lipsește și la ce capitol stăm bine?
– Aș vrea să îți dau un răspuns adecvat, însă am deja 18 ani de când stau în capitală. Din păcate nu sunt atât de conectat cu partea administrativă a Timișoarei. Cu un management bun se pot face minuni. Ambiental vorbind, s-au schimbat multe lucruri în bine în Timișoara, calitatea „locuirii” și a peisajului urban e din ce în ce mai palpabilă. Însă aș fi ipocrit să fac statistici. De la depărtare, sunt optimist.
– Cum te-a afectat pandemia… ai o perioadă creativă? Crezi că vom mai reveni vreodată la „normalitatea de dinainte“ în domeniul artelor și a spectacolelor?
– Pandemia mi-a luat din energia creativă muzicală, însă mi-a dat în compensație oportunități mari în cealaltă latura artistică a mea, cea de designer de interior. În 2020/2021 am terminat de amenajat două case, cu încă trei fiind în lucru momentan.
– Vom reveni la normalitate cu siguranță. Va dura puțin, dar vom reveni. Proporția de A.I. în viață noastră e încă prea mică pentru a înlocui semnificativ interacțiunea dintre oameni și stările sufletești trăite prin intermediul artistic.
– Care este visul tău muzical? Să ai o formație proprie și să cânți în fața a mii de oameni? Să scrii o piesă din categoria „de neuitat“?Unde te vezi peste cinci ani?
-Pot spune că alături de Cobzality sau în proiectele de musical ori pop simfonic îmi trăiesc visul muzical. Încă nu e un vis desăvârșit, dar lucrez la asta.
– Timpul în ritmul meu e atât de relativ încât habar n-am ce voi face la anu’, darămite peste 5 ani? Oricum, mă văd făcând bine. Mai ales în jurul meu.
