În cursul ultimei luni au fost semnate 26 de noi contracte de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, pentru îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii. Investițile sunt în valoare de 129,22 milioane lei, cu o valoare nerambursabilă de 57,29 milioane lei (11,75 milioane euro), vor fi făcute în diverse domenii de activitate – sănătate, construcții, industria prelucrătoare, arhitectură și inginerie – și au în vedere dezvoltarea, extinderea, modernizarea și achiziția de echipamente și linii de producție.
Din cele 26 de contracte semnate, opt proiecte prin care se solicită 20,55 milioane lei sunt pentru IMM-uri din județul Arad, trei proiecte pentru care se acordă 5,09 milioane de lei în județul Caraș-Severin, cinci proiecte cu o valoare nerambursabilă de 10,99 milioane lei în județul Hunedoara și 10 proiecte care vor beneficia de 20,66 milioane lei nerambursabili în județul Timiș.
Nouă contracte cu o valoare nerambursabilă de 6,41 milioae lei sunt pentru microîntrprinderi iar alte 17, cu o valoare nerambursabilă de 50,88 milioane lei, pentru întreprinderi mici și mijlocii.
Prin Regio-POR 2014-2020, Regiunea Vest are alocată suma de 643,65 milioane euro din fondul european de dezvoltare regională și bugetul de stat. Până în prezent, s-au depus spre finanțare 1.543 de proiecte, prin care s-au solicitat 1,73 miliarde euro fonduri nerambursabile. Situația proiectelor depuse și contractate în Regiunea Vest poate fi consultată pe site-ul ADRVest.