Chef care încălca restricțiile de pandemie, „spart” de polițiști la Giarmata. Peste...

Chef care încălca restricțiile de pandemie, „spart” de polițiști la Giarmata. Peste 300 de sancțiuni în Timiș, în ultimele 24 de ore

0
DISTRIBUIȚI

Vineri seară, în jurul orei 21.30, polițiștii Secției 1 Rurală Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un local din Giarmata ar avea loc un eveniment privat, încălcându-se astfel prevederile legii.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre un eveniment privat, respectiv o petrecere la care participau 15 persoane, dintre care șapte minori.

Organizatorul evenimentului a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei conform Legii 55/2020, iar cei 14 participanți au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 26.250 de lei.

Pe numele organizatorului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”.

Poliția Timiș reamintește faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).

„Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților, pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus”, au transmis polițiștii.

De asemenea, au fost desfășurate activități de verificare a respectării măsurilor și interdicțiilor impuse de autorități privind deplasarea/circulația în localitățile în care a fost instituită măsura de carantinare zonală, respectiv Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda și Moșnița Nouă.

La activităţi au participat 339 forţe de ordine, fiind verificate 112 societăți comerciale, precum şi 114 mijloace de transport persoane, dintre care 54 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 3.000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 323 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 118.550 de lei.


Dintre acestea, 206 amenzi în valoare de 52.300 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare. Alte 102 sancțiuni în valoare de 30.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.