Compilație de primăvară cu artiști timișoreni și internaționali, lansată de Norvis Music

Compilație de primăvară cu artiști timișoreni și internaționali, lansată de Norvis Music

0
DISTRIBUIȚI

Casa de discuri timișoreană Norvis Music a lansat Spring Essentials 2021, o compilație care cuprinde o serie de piese ale unor artiști locali și internaționali. Printre artiștii care se regăsesc cu piese pe această compilație sonoră se regăsesc Geo Da Silva, Celia, Sean Norvis, Dave Crusher, Victor Stan, Lori Glori, Fabricio El Latino, Alba Kras, MC Steliano, DJ Lucian & Geo, Quadrini, Mike Maiden, M.A.N., Stino Grant, Andaro și Andrei Simea. Discul apărut zilele trecute se poate asculta aici.

În altă ordine de idei, artistul timișorean Sean Norvis – cel care se află în spatele acestui proiect – pregătește pentru luna mai a acestui an un nou material discografic numit „United Remixes” și anunță apariția unor noi sublabel-uri.

„În ultimele luni am lucrat la infrastructura și dezvoltarea label-ului. Am încheiat contracte cu mai multe magazine digitale și am creat noi sublabel-uri Norvis Music astfel Norvis Music devenind un grup de case de discuri din care mai fac parte Future Society Records, Timișul Records (dedicat muzicii populare) si Audiophile Music pe care o voi dezvolta în următoarele luni.


Voi lansa în fiecare sezon câte o compilație digitala (Spring, Summer, Autumn, Winter) și lucrez deja la compilația verii «Summer Essentials 2021». Artiștii si producătorii care doresc sa apară pe această compilație, îi rog sa îmi trimită demo-urile lor pe adresa office@seannorvis.com. Pe plan artistic lucrez la un nou album, «United Remixes», pe care îl voi lansa in data de 14 Mai , chiar de ziua mea. Vă prezint în premieră o primă piesă de pe viitorul album, un teaser filmat în împrejurimile dragului nostru oraș, Timișoara”, a spus artistul timișorean. Compilația poate fi ascultată AICI.

La începutul anului trecut, Sean Norvis a lansat albumul „United”, o mare parte din piesele acestuia fiind înregistrate și masterizate în studioul DSPro Timișoara, iar printre colaboratorii care apar pe acest disc se numără Lori Glori, Mr. Pit, Justine Berg, Pacha Man, Geo Da Silva, Andreea Ilie, Erick Fill, Will G., MC Steliano, Fabricio El Latino, Copamore, Seepryan, Brazylero, Sundreen, Elle Mariachi, Alexandra Mitroi, Denixe, Miruna Sziklai și Larisa Sirbu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.