Fostul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, trimis în judecată pentru corupție. Pentru ce este...

Fostul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, trimis în judecată pentru corupție. Pentru ce este acuzat că a primit o mită de peste 3 milioane de lei

0
DISTRIBUIȚI

Direcția Națională Anticorupție a transmis că procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus „trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită”.

Inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins (în cursul anului 2007) și ar fi primit (în cursul anului 2008), în mod indirect, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei, respectiv hotărârile de guvern nr.


199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008. Fapta de pretindere a prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu s-ar fi realizat, în perioada aprilie – mai 2007, în mod indirect, prin intermediul unui om de afaceri (trimis în judecată în anul 2019 pentru complicitate la luare de mită), care ar fi solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiționale/plăților la un contract comercial derulat de compania austriacă, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor companiei”, spune comunicatul DNA.

„Fapta de primire de către prim-ministrul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-ar fi realizat prin două acțiuni de primire (la 07.11.2008 a sumei de 500.000 USD și la 25.11.2008 a sumei de 300.000 USD).
Suma totală de 800.000 USD, reprezentând comisionul plătit de reprezentanții firmei austriece, prin intermediul unor companii offshore, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată unei firme de consultanță. În vederea confiscării obiectului infracțiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparținând suspectului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton până la concurența sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei”, a mai transmis Direcția Națională Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunerea de menținere a măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor inculpatului.

Oamenii legii fac precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.