Fostul viceprimar Stoia în dosarul caselor vândute în baza legii 112: „Era...

Fostul viceprimar Stoia în dosarul caselor vândute în baza legii 112: „Era treaba juridicului să spună dacă e legal sau nu”

11
DISTRIBUIȚI

Fostul viceprimar al Timișoarei, Traian Stoia, în vârstă de 77 de ani, a fost audiat, astăzi, la Tribunalul Timiș, în dosarul DNA în care a fost trimis în judecată alături de foștii primari Gheorghe Ciuhandu și Nicolae Robu și alți angajați ai municipalității pentru vânzarea de imobile în baza legii 112, procurorii acuzând nerespectarea prevederilor legale.


”Am semnat un singur contract în calitate de viceprimar. Actele au trecut înainte pe la juristul competent pe aceste probleme și pe la colegii care se ocupau de vânzarea de locuințe pe legea 112. Erau patru, cinci semnături înainte să ajungă la mine”, a declarat Stoia.

Acesta a susținut în fața instanței că ”pentru majoritatea actelor îți spui părerea. Era treaba juridicului să spună dacă e legal sau nu. Erau discuții pe tema vânzării, dar nu mai știu dacă erau sentințe prin care instanțele obligau primăria să vândă imobile și celor care nu erau chiriași la momentul apariției legii. Nu am discutat în mod concret pe vreo vânzare sau alta”.

Avocații inculpaților au cerut audierea tuturor celor 15 martori propuși de DNA prin rechizitoriu ”deoarece în timpul urmăririi penale nu am participat la audierea acestora și sunt o serie de chestiuni de lămurit, respectându-se principiul contradicțialității”. În plus apărătorii au cerut audierea tuturor beneficiarilor acestor contracte și a tuturor angajaților care au semnat respectivele documente. Asupra acestei cereri, instanța a amânat discutarea pentru un termen ulterior de judecată. Pentru 6 aprilie, au fost citați primii trei martori din rechizitoriu.

11 COMENTARII

  1. NEMO CENSETUR IGNORARE LEGEM …probabil ca omu’ nu intelege „ninica” din asta…viceprimar de ocazie venit cu pluta si cu „misiune” trimisul unora…se stie doar…nu era treaba juridicului sa te opreasca stimabile sa semnezi un act ilegal. trebuia sa cunosti legea…doara ai luat o caruta de bani cat ai fost salariat la primarie. acu’ plateste taxa de …prost inslusiv ceilalti cu adevarat vinovati si…INFRACTORI SADEA.

  2. Dosarul acesta este desigur un „cartof super fierbinte” cu certitudine ca toti inculpatii sunt vinovati si raspunzatori penal incalcand FLAGRANT (in mare parte cu stiinta…) prevederile LEGII nr. 112/1995, dar la fel de vinovati si PENALI in adevaratul sens al cuvantului sunt „beneficiarii” de marca ai acestei activitati infractionale…nu am sa-i denumesc desi ii stiu si se stiu…multi fosti si poate inca actuali „calareti” ai sistemului…nu mai vorbesc de „golanii” care au obtinut si respectiv, cumparat respectivele locuinte ILEGAL pe preturi moka apoi le-au revandut pe sute de mii de euro unor…”conlocuitori” cu stare…ma abtin…

  3. Vad ca am fost sters la comentariul urmator celui de mai sus…revin:
    Dosarul acesta este cu adevarat un „cartof fierbinte”. Cu certitudinte, spre deosebire de alte municipii, la Timisoara s-a sarit…calul in ce priveste aplicarea si respectarea prevederilor exprese ale Legii nr.112/1995. Cert ca sefii de atunci din administratia timisoreana au gresit amarnic in aplicarea si respectarea neabatuta a prevederilor Legii nr. 112/1995 inclusiv in ce priveste respectarea legalitatii in repartizarea initiala a respectivelor locuinte. Nu inteleg de ce, la acest moment nu sunt facuti cel putin „responsabili” beneficiarii de fapt si de …marca ai acestui sistem profund ILEGAl. Si ma refer la „calaretii” fosti si actuali ai sistemului…unii dintre ei chiar adevarati golani in sensul ca in calitate de benficiari ILEGALI ai repartizarilor si respectiv, cumpararea -la preturi moka- au procedat apoi, -era democratie nu-i asa scapati de sub jugul comunist criminal- la revanzare acestora evident la preturi astronomice unor…conlocuitori cu dare de mana!? Ne facem ca nu stim sau acesta este trendul!?

  4. Vedem cum după 50 de ani se trimit în judecată pe niște fosile, dar până acum trebuiau să fi fost de mult în pușcărie și cu averile confiscate.
    Copii primarului Robu Nicolae de unde au milioane de euro, cum justifică întreaga avere Robu, nu pe numele lui, a copiilor sau ei, copilașii tineri și frumoși nu trebuie să justifice milioane de euro????
    Dreptate în România va fi vreodată….
    Furtul din patrimoniul statului cine răspunde, deoarece vedem că nici pe neamț nu l interesează?????
    Suntem dezamăgiți de acest sistem corupt și uni pleacă și vin alți care ii susțin pe cei din aparatul de făcut milioane…
    Bună treabă face și Fritz, vedem cum ii pupă în fund pe oamenii lui Robu

  5. Generația procurorului cu stele grele Românul, fostul cap al lumi așa zise albe.
    De ce doar acum la 10 ani de când a ieșit în pensie seful procurorilor din Timișoara, se dau drumul la judecați, vedeți ce lege este pt unii.
    Feciorii fostul cap al lumii așa zise albe sunt notari cu afaceri de milioane de euro și nimeni nu anchetează proveniența primului milion de euro făcut pe vremea când tătucul era șef?????
    Eeeeee poate avem și un procuror tânăr și drept care va vrea să facă lumină în hârtii…..
    Toată Timișoara știe de această familie înfrățita cu evazioniști unde tătucul și a făcut treaba?????
    Sau nu?????
    Dreptatea va veni într-o zi și pe strada Cosminului, unde evazioniști împreună cu aceasta familie au ridicat un bloc ilegal cu girul lui Robu.

  6. Merg fosilele la pușcărie după moartea lor, asta lege pt unii??????
    Și să fim corecți și cinstiți cu toții când unii fură de rup și alți își cumpără o pâine de pe azi pe mâine, dar cel mai nasol că unii procurorii le țin și spatele?????
    Suntem siderati noi toți de la mic la mare….
    Urlă acest ziarist și nimeni nu l bagă în seamă????
    Să ne fie de bine, noua pt că așa ne trebuie…, nu luam atitudine când trebuie.

  7. Cu actualul primar de 6 nu cred ca se va întâmpla ceva, în administrația locală, deoarece vedem cum le tine deja spatele infractorilor din primărie.
    Poate ar fi bine să facem noi ceva, noi cetățeni deoarece speranțele noastre în actualul primar sunt zero.
    A furat cu japca votul și acum ce vedem, jocuri politice făcute de administrația Fritz & company Robu Nicolae

  8. Mizeria asta de om! De nepoata scoasa din vreo 4 dosare penale nu spune nimeni nimic? Adam Stoia Bianca Ana Maria, scoasa in 24 de ore din arest dupa ce comisese TALHARIE, scoasa de sub urmarire penala pentru CULTIVARE de substante interzise, ACHITATA pentru TRAFIC de droguri! Fata Luminitei, fiica dansului!

  9. Hoții, nu vă este rușine, cine mai poate fi prieten sau amic cu acești hoți, copii lor ce știu să facă să fure și ei,??????
    Acești infractori ce educație le dau copiilor?????
    Hoților, chiar așa și nu numai voi….

  10. Timisorenii au votat repetat ca asta isi doresc.
    Asta e cultura si moralitatea Timisorenilor.
    Bronzatii au luate toate casele istorice si tot centrul prin votul timisorenilor.

Dă-i un răspuns lui Fritz!!!! și nemți știu să mintă Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.