Nica: „Vrem să deschidem PNL către oameni de calitate, care au stat...

Nica: „Vrem să deschidem PNL către oameni de calitate, care au stat pe margine poate prea mult timp pentru că nu au avut loc de acești dinozauri”

0
DISTRIBUIȚI

Prezent luni seara la emisiunea PRESSALERT LIVE, președintele CJ Timiș și liderul PNL Timiș, Alin Nica, nu a dorit să comenteze afirmațiile făcute de fostul primar și președinte al liberalilor, Nicolae Robu, potrivit căruia excluderea lui Alin Popoviciu a fost abuzivă și fostul secretar general al filialei va câștiga în instanță.

„Alin Popoviciu și Călin Roman pot să uziteze de toate căile de atac împotriva deciziei noastre. Eu consider în continuare că am luat decizia cea corectă delimitându-ne de anumite practici și anumite trecuturi cu care eu nu rezonez și am dorit ca prin aceste excluderi să dăm dovadă că am schimbat foaia, că ne delimităm de practicile din trecut. Partidul Național Liberal se apropie de cetățeni și de ceea ce speră cetățenii să primească de la clasa politică, adică oameni care să nu fi avut trecut penal, oameni care să inspire încredere, oameni care să se rupă de metehnele modului de a face politică pe care l-am văzut în ultimii 30 de ani. Vrem să deschidem PNL către oameni de calitate, care au stat pe margine poate prea mult timp pentru că nu au avut loc de acești dinozauri”, a declarat luni seara Alin Nica.

Liderul administrației județene a mai spus că în fiecare săptămână se aprobă câteva zeci de adeziuni de intrare în PNL.  Alin Nica a mai afirmat că l-a dat afară din partid pe Popoviciu pentru că a adus deservicii PNL prin atacurile sale la adresa colegilor, prin comportamentul său și pentru „combinații”.

„Dacă tot ce a rămas după el (n.r.


– Alin Popoviciu), după cariera lui de deputat a fost acea acțiune cu vrăjitoarele și legea aceea pe care a promovat-o, atunci arată clar această calitate, mediocritatea nu este un argument pentru noi”, a mai spus Nica.

Întrebat de moderator dacă trecutul lui Ovidiu Drăgănescu, propus subprefect de către PNL, nu îl deranjează și contează doar că l-a atacat pe Nicolae Robu, Alin Nica a răspuns că nu știa povestea cu schimburile de teren de la Sânandrei și omul de afaceri Nicolae Man.

„Înseamnă că e o chestiune nesemnificativă dacă nu a avut efect juridic. Încălcarea legii se transpune printr-o sancțiune. Arătați-mi cine a constatat că a încălcat legea domnul Drăgănescu. Eu țin minte, și asta a rămas în memoria colectivă, lupta pe care Ovidiu Drăgănescu a dus-o cu clanurile care voiau să pună stăpânire pe centrul Timișoarei. A reușit să stopeze o practică ce s-a înrădăcinat ani de zile în Timișoara. S-a luat de cineva de care nu s-a mai luat nimeni înainte. Erau protejați (n.r. – romii) inclusiv de administrația locală din Timișoara de la acea vreme. Pe vremea domnului Drăgănescu, DNA era în floare. Credeți că dacă ar fi făcut ceva ilegal nu s-ar fi sesizat organele de cercetare penală? Eu am încredere în instituțiile statului că-și fac datoria”, a spus Nica în apărarea lui Drăgănescu.

Alin Nica, acum președinte interimar al PNL Timiș, a spus că va candida pentru șefia filialei și își dorește să aibă contracandidați pentru că acest lucru ar arăta foarte clar curentele de opinie din partid.

„Am putea avea o dezbatere reală și deschisă despre cum putem să gândim viitorul filialei noastre pe termen mediu și lung. Întotdeauna competiția naște progres”, este de părere Alin Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.