Noi replici în „războiul carantinei”. Dominic Fritz despre Alin Nica: „Președinții de...

Noi replici în „războiul carantinei”. Dominic Fritz despre Alin Nica: „Președinții de consilii județene au timp să orchestreze atacuri politice și să facă campanie pentru alegeri interne”

3
DISTRIBUIȚI

Duelul de la distanță între primarul Timișoarei și președintele Consiliului Județean Timiș, care s-au poziționat public pe baricade diferite în ceea ce privește măsurile restrictive pentru combaterea pandemiei, a continuat și astăzi. Astfel, după ce ieri Alin Nica a susținut o declarație de presă în care l-a criticat dur pe partnerul său de alianță, astăzi a venit rândul lui Fritz.

„Într-o mișcare evident politicianistă, Alin Nica a început să mă atace ca să unească facțiunile din partid înainte de alegerile pentru șefia PNL Timiș. Înțeleg și accept că așa funcționează politica. Recunosc, însă, că nu mi-aș fi putut imagina cinismul cu care se joacă politic cu situația periculoasă în care se află Timișoara și județul Timiș. Comitetul Județean de Urgență (CJSU), al cărui vicepreședinte este Alin Nica, a carantinat 17 localități în ultimele luni, unele de mai multe ori, cum este cazul Dumbrăviței (de șase ori), Girocului (de trei ori), chiar și Dudeștii Noi, comuna pe care a condus-o. Niciodată, până acum, Alin Nica nu a criticat public deciziile de carantinare luate de CJSU”, a transmis primarul Timișoarei prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

A lansat o salvă de informații trunchiate și acuzații, unele de-a dreptul bizare. Ba că am mușamalizat infecțiile din direcția de urbanism, deși le-am anunțat într-o conferință de presă încă de acum 2 săptămâni. Ba că nu am trimis poliția locală să facă controale, deși știe că poliția locală de un an este în subordinea MAI, tocmai ca să ajute la combaterea pandemiei.


Ba că nu am forțat firmele din Timișoara să folosească telemuncă, deși are informația că acest lucru nu este decis de primar, ci doar de către angajatori conform legii 55/2020, care enumeră măsurile împotriva pandemiei. Niciun primar nu are putere legislativă să vină cu măsuri mai stricte. Dilema cu care s-a confruntat CJSU este tocmai că singurul cadru în care măsurile de restricții pot fi adaptate local față de cele naționale este cel de carantinare. Un reproș pe care urmează să-l anchetez este că nu s-au luat destule măsuri de precauție în mijloacele de transport în comun. Deși am primit mai multe asigurări că STPT face toate eforturile necesare și că tramvaiele și autobuzele nu sunt supraaglomerate, nu voi ezita să cer demiterea directorului STPT dacă Alin Nica are dreptate. (Bineînțeles că directorul este membru PNL și protejat de Nica în public și în culise)”, mai spune mesajul lui Dominic Fritz.

Eu sunt cel mai dur critic al Primăriei Timișoara; este o instituție aproape disfuncțională care a fost pradă clicilor de partid pentru mult prea mult timp și din care firmele de partid au supt mult prea mulți bani, bani cu care sunt finanțate o parte dintre atacurile care acum vin spre noi. Dar, în ciuda limitărilor ei, am ajuns să admir lupta grea pe care o duce împotriva pandemiei”, a scris edilul-șef, enumerând apoi câteva dintre lucrurile pozitive pe care le vede în lupta autorităților locale cu primăria.

„Adevărul este că lupta împotriva pandemiei a fost pasată în mare parte primăriilor. Președinții de consilii județene au timp să orchestreze atacuri politice și să facă campanie pentru alegeri interne. În perioada în care spitalele sunt încărcate și timișorenii încearcă să-și organizeze viața într-o carantină frustrantă, PNL Timiș pare să aibă un singur țel: să saboteze tot efortul timișorenilor și timișenilor de a ieși din această situație critică cu riscul de prelungire a carantinei. Nu folosesc această strategie pentru că le pasă de viața de zi cu zi a timișorenilor sau de timișenilor, ci ca să rămână sau să revină la butoane și la robinete de bani publici, atacându-i pe cei care încearcă să facă curat după haosul lăsat în urmă. PNL Timișoara încă nu s-a decis dacă vrea să fie în opoziție sau la guvernare. Eu sunt decis să fac ce trebuie și ce pot pentru timișoreni”, mai spune mesajul lui Fritz.

3 COMENTARII

  1. pnl….a pierdut…din cauza lor si a candidatilor lor. ce spune primarul chiar e logic…
    dar se pare ca ..e greu cand …pretenii din partid sunt pe calesa piarda si contracte….multe…cu primaria.
    Deci votam….Fritz.

  2. Să-mi bag ceva in Spritz și în carantină lui. Joia trecuta l-au pus pe noul prefect tot din USR. Atunci s-a creat superioritatea in CJSU Timiș și au votat carantină. Sa nu mai spună Fritz că el are un singur vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.